Prima ediţie a "Cupei Grandhill Business Center", la tenis de masă, şah, table şi cărţi începe săptămâna viitoare. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv al Veteranilor din Oradea la Grandhill Business Center. "În calitate de sponsori vom pune la dispoziţie tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a evenimentelor", a declarat Dumitru Sînza, patronul Grandhill, într-o conferinţă de presă.

La conferinţă au participat şi Vasile Derşidan, preşedintele CS al Veteranilor, şi Ioan Chivari, preşedintele onorific al aceleiaşi organizaţii, care au subliniat că la eveniment sunt aşteptaţi atât copii şi tineri şi cât şi adulţi, deoarece Cupa este destinată "tuturor celor care îndrăgesc mişcarea".

Cupa Grandhill începe joi, 20 mai, de la ora 15 cu competiţia de cărţi - cruce, destinată numai bărbaţilor. La aceeaşi oră, în paralel, însă într-o altă sală de la Grandhill va începe competiţia de şah pentru copii la fete şi băieţi, în sistem eliminatoriu, iar de la ora 16 va începe şahul pentru seniori, jucat în sistem elveţian, cu şapte runde.

Concursul va continua sâmbătă, cu  tenis de masă, care se va ţine într-o sală nou amenajată la Grandhill. Organizaţi pe grupe de vârstă, fetele şi băieţi vor începe competiţia de la ora 9. Tot de la ora 9, însă într-o altă sală, este programată competiţia de table, la masculin pentru seniori, tineret şi copii.

Pentru toate ramurile sportive ale Cupei, ocupanţii primelor trei locuri vor primi diplome, dar şi premii în bani. "La cărţi, locul unu va primi 400 de lei, locul doi, 200 de lei, iar locul trei, 100 de lei", a spus Vasile Derşidan.

Seniorii care doresc să se înscrie la cărţi şi table vor plăti 20 de lei, iar pentru tenis de masă 10 lei, în timp ce copiii au înscrierea gratuită.

Organizatorii şi-au exprimat intenţia de a transorma această cupă în tradiţie, organizând-o şi în anii viitori.