Cea de-a şaptea ediţie Cupei Municipiului - Tiger Amira la tenis pentru veterani se va desfăşura în perioada 30 iulie - 1 august pe terenurile Precon, de lângă Arena Antonio Alexe.

Clubul Tenismanilor Veterani din Oradea, organizatorii concursului, se aşteaptă la peste 80 de participanţi din toată ţara, dar şi din Ungaria şi Republica Moldova.

"Din Oradea vor participa cel puţin 30 de tenismani. Competiţia este una cordială, fără arbitri, niciodată nu a fost nevoie pentru că jucătorii sunt corecţi", a declarat dr. Gheorghe Sabău, unul dintre organizatori, luni, într-o conferinţă de presă la Direcţia pentru Sport a Judeţului (DSJ) Bihor.

Meciurile de simplu se vor desfăşura la categoriile +35; +40; +45; +50; +55 şi +60, în timp ce jocurile de dublu vor fi la categoriile +35 şi +50. Finaliştii fiecărei grupe de vârstă vor fi premiaţi de către DSJ cu diplome, cupe şi mingi.

Doritorii se mai pot înscrie în competiţie sunând la numărul de telefon 0722.424.827.