Dacă aţi făcut cumpărături la unul dintre magazinele Trei G şi aţi rămas cu senzaţia că aţi plătit prea mult sunt şanse maxime ca intuiţia să nu vă înşele. Un experiment făcut de BIHOREANUL a scos la iveală că produsele de pe rafturile magazinului din Nufărul se scumpesc pe nesimţite pe drumul până la casa de marcat. În unele cazuri, chiar şi cu mai mult de 2 lei, adică peste 10% faţă de preţurile afişate!

Din 18 produse cumpărate de BIHOREANUL, 13 au fost mai scumpe decât la raft, determinând un cost total cu 10% mai mare. Situaţia a fost confirmată şi de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, care, după sesizarea redacţiei, au făcut un control în urma căruia au amendat magazinul cu 5.000 de lei. Obligându-l astfel să dea statului măcar o parte din ce a furat, însă, nu doar de la acesta, ci în primul rând de la clienţi...

"Practică veche"

O orădeancă care locuieşte în apropierea magazinului Trei G din strada Nufărului a reclamat BIHOREANULUI că supermarketul îşi fură clienţii cu nesimţire. "Făceam adesea cumpărături aici şi am observat de mai multe ori că preţurile sunt mai mici la raft şi mai mari la casa de marcat", a reclamat Laura. Femeia a oferit şi câteva exemple. De pildă, frişca Hulala în pachet de 500 ml avea la raft preţul de 8,99 lei, iar la casă de 9,89 lei, iar un pachet de Bake Rolls costa la raft 2,39 lei, dar cumpărătorul achită, de fapt, 2,89 lei.

Orădeanca susţine că le-a reproşat furtul în mai multe rânduri angajaţilor. "Tot timpul mi-au spus aceleaşi texte: că exact atunci s-au schimbat preţurile şi încă nu au apucat să le modifice la raft. Dar au scuza asta de luni de zile!", s-a plâns clienta. După ultima păţanie de acest fel, Laura a cerut şi a primit diferenţa de bani între preţul de la raft şi cel de la casă. "N-o să mai fac cumpărăturile la ei, m-am convins că sunt nişte hoţi", a concluzionat femeia.

Furt de 10

Pentru a verifica sesizarea, BIHOREANUL a mers marţea trecută, în jurul orei 14, la cumpărături în magazinul Trei G din Nufărul. Asemenea unui client oarecare, reporterul şi-a ales de pe raft mărfurile dorite, de la mai multe raioane. La final, în coş a adunat 18 articole diferite, de la produse alimentare până la cele pentru curăţenie. Pentru fiecare produs achiziţionat, reporterul a fotografiat eticheta afişată la raft, care indică preţul cu care magazinul îşi atrage clienţii.

La casă, coşul a avut un cost de 116,21 lei. Comparaţia între preţurile de la raft şi cele de pe bonul fiscal a arătat, însă, că nu mai puţin de 13 din cele 18 produse au fost mai scumpe decât anunţau etichetele cu preţurile de la raft!

De pildă, un pachet de 6 lavete uscate avea la raft preţul de 2,99 lei, iar la casa de marcat preţul era de 3,49 lei, un pachet de napolitane Joe costa la raft 3,99 lei, dar în realitate s-a dovedit a fi 4,69 lei, un flacon de detergent pentru vase Pur de 450 ml avea la raft preţul de 3,59 lei, dar casa de marcat l-a taxat cu 4,09 lei, iar unul cu săpun lichid Teo de 400 ml s-a scumpit în magazin de la 4,99 lei la raft la 6,09 lei la casa de marcat.

Şi mai mare a fost diferenţa pentru alte două produse de curăţenie: un flacon de Domestos WC Gel de 700 ml a sărit între raft şi casa de marcat de la 8,99 lei la 10,39 lei, iar o doză de spray Pronto Antipraf de 300 ml, de la 14,99 lei la 17,29 lei, adică cu 2,3 lei (peste 13%) mai scump decât se aştepta cumpărătorul!

Concluzia? Reporterul BIHOREANULUI a plătit la casă cu 10,4 lei mai mult decât suma preţurilor afişate pe rafturi. Altfel spus, aproape 10% din valoarea cumpărăturilor a fost furt pe faţă...

Banii jos!

Situaţia a fost semnalată de reporter şefei de magazin, Diana Leş. Previzibil, aceasta a avut imediat o scuză pentru jecmăneală. "S-au schimbat preţurile în sistem (n.r. - sistemul informatic al unităţii) şi nu am apucat să le înlocuim la raft", a susţinut femeia. Deşi clienţii Trei G confirmă că în realitate este vorba despre o practică veche, şefa magazinului a pretins că preţurile s-au modificat recent, "în urmă cu o săptămână - două".

De ce durează atât de mult actualizarea etichetelor de la rafturi, în condiţiile în care angajaţii ar putea s-o facă în câteva ore, reprezentanta Trei G n-a putut explica. "Oamenii lucrează la asta, dar sunt mii de produse", s-a scuzat ea.

Cu toate acestea, la momentul discuţiei cu reporterul, niciun lucrător din magazin nu se ocupa cu modificarea preţurilor. "Se face noaptea, că ziua au de aranjat marfa pe rafturi". Şefa unităţii şi-a cerut scuze şi s-a oferit să restituie diferenţa între costul de la raft şi cel de la casă, pentru toate produsele. De altfel, culpa era atât de clară încât femeia nici măcar n-a mai verificat dacă reporterul cerea în mod justificat diferenţa de 10,4 lei...

"Nu este o practică"

BIHOREANUL a încercat să afle şi argumentele managerilor firmei pentru această hoţie, demers care s-a dovedit, însă, imposibil. Supermarketul din Nufărul este un punct de lucru al firmei Expres Retail, parte din grupul de firme Trei G Retail, fondat de soţii  Mihaela şi Ion Govoreanu (foto).

Aşa cum se ştie, bărbatul se află în închisoare, unde va mai rămâne o vreme, după ce în 2014 a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de recluziune pentru tranzacţii ilicite, iar în decembrie 2016 a mai încasat o pedeapsă, de 8 ani, în dosarul celei mai mari fraude fiscale descoperite în Bihor. Printr-un carusel evazionist, ajutat de mai mulţi interpuşi care administrau firme controlate tot de el, patronul Trei G a făcut o puzderie de achiziţii fictive, provocând statului un prejudiciu de 22,5 milioane euro.  

În lipsa acestuia, afacerile sunt conduse de soţia sa, Mihaela Govoreanu. Nu direct, căci oficial firmele din grup sunt pe numele unor apropiaţi ai cuplului. Expres Retail îi are ca patroni pe o anume Nicoleta Popescu şi pe Adrian Ionescu, cumnatul lui Ion Govoreanu, care este şi administratorul firmei. Cine se află de fapt "la butoane" a deconspirat, fără să fi vrut, chiar secretara care a răspuns apelului BIHOREANULUI pe numărul de telefon fix al firmei. "Domnul Ionescu este în concediu, dar voi transmite solicitarea doamnei Govoreanu", a spus aceasta.

Aceasta n-a dorit, însă, să discute cu reporterul, pasând sarcina consilierului juridic al grupului, Gabriel Neguriţă. Împăciuitor, bărbatul a prezentat scuze în numele firmei şi a garantat că sub nicio formă nu ar fi vorba despre o înşelătorie premeditată. "Categoric, nu este vorba de o practică. Ce vi s-a întâmplat a fost un incident nefericit", a susţinut Neguriţă.

Angajaţii, singurii vinovaţi

Juristul le-a pasat responsabilitatea pentru "neplăcuta" situaţie angajaţilor de rând ai magazinului, care nu ar fi respectat procedurile interne de lucru. "Când furnizorii modifică preţurile, acestea sunt mai întâi validate în sistemul nostru de la centru, iar apoi angajaţii din magazine au termen până la ora 15, în aceeaşi zi, să schimbe preţurile de la raft. După ora 15, la casă se vor încasa automat preţurile noi", a explicat Neguriţă.

De ce preţurile nu sunt, totuşi, schimbate cu zilele, dacă procedura este atât de clară? Reprezentantul Trei G n-a avut alt răspuns decât indicând greşeala angajaţilor. "Toţi au fost acum sancţionaţi cu avertisment", a asigurat el. Juristul a ţinut să sublinieze onestitatea firmei pentru care lucrează prin faptul că reporterul BIHOREANULUI şi-a şi primit banii înapoi după ce a semnalat problema preţurilor schimbate, de parcă i-ar fi fost făcută vreo favoare!

Cât anume a câştigat firma Expres Retail de pe urma clienţilor care, în marea lor majoritate, nici măcar nu îşi dau seama că sunt furaţi ori nu s-au mai obosit să îşi ceară banii rămâne un mister.

Amendaţi de OPC

Giani Bura, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor BihorDupă experienţa din magazin, BIHOREANUL a făcut şi o sesizare la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, iar miercurea trecută inspectorii s-au deplasat în control. "Situaţia reclamată s-a confirmat", a declarat apoi şeful Comisariatului, Giani Bura (foto).

Drept urmare, instituţia a amendat firma Expres Retail, care deţine magazinul cu pricina, cu 5.000 de lei. Juristul Neguriţă a declarat, la rându-i, că firma o va plăti fără comentarii. "Nici nu s-a pus problema unei contestaţii, la fel cum nici nu vă putem contrazice. Ceea ce aţi semnalat dumneavoastră s-a întâmplat efectiv", a admis, încă o dată, reprezentantul Trei G.

La o zi după controlul comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, reporterul BIHOREANUL a revenit în magazin şi a constatat că produsele pe care le-a reclamat au avut, într-un final, preţul afişat corect la raft, iar doi angajaţi lucrau de zor la schimbarea etichetelor. Prea târziu, însă, pentru numeroşii orădeni care au fost deja fraieriţi, şi insuficient pentru a garanta că înşelăciunea nu va fi repetată, în magazinul din Nufărul sau în oricare altul din reţeaua Trei G...


RECLAMAŢI!
Preţ vizibil, lizibil şi fără echivoc

Conform OG 99/2001, orice comerciant este obligat să afişeze preţul de vânzare sau tariful practicat "în mod vizibil, lizibil şi fără echivoc, prin marcare, etichetare şi/sau afişare". Încălcarea acestei prevederi se sancţionează de către inspectorii de la Protecţia Consumatorului cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei pentru fiecare produs cu preţ incorect afişat.

"Îi îndemnăm pe cetăţeni să ne sesizeze, telefonic sau în scris, ori de câte ori sesizează astfel de probleme", spune şeful Comisariatului Bihor, Giani Bura. Bihorenii se pot adresa comisarilor în scris, la adresa de e-mail reclamatii.bihor@anpc.ro, sau telefonic, la numărul 0259-431.817.