"Cometa", cea mai nouă premieră a trupei "Iosif Vulcan" de la Teatrul Regina Maria, se aseamănă cu un concert de jazz. Începe in ensemble, cu armonii generoase, prietenoase, de bun augur, cu partitura plină de zâmbete şi un band pus pe glume şi şotii. "Ce seară frumoasă ne aşteaptă!", îţi spui şi te cuibăreşti mai bine în scaun. Dar, imediat după uvertură, personajele încep să iasă rând pe rând la rampă pentru recitalurile solo. Iar starea de bine se duce pe apa Sâmbetei. Sau pe apa lacului, în care vă veţi simţi cu toţii la un moment dat.
Când s-a hotărât să-şi reediteze nunta, după 10 ani, Elisabeth (Mihaela Gherdan) nu şi-a dat seama ce bombă cu neutroni e pe cale să detoneze. Fiecare invitat vine cu propriul trecut, cu propriul bagaj de probleme, frustrări, minciuni şi nefericiri. Şi iată ingredientele perfecte pentru o tragi-comedie pe mai multe planuri. Se vor afla lucruri neplăcute despre soţul ei, Arthur (Richard Balint), despre ceilalţi invitaţi, dar şi despre ea însăşi. Din dorinţa ei de "a înmulţi amintirile nefericite pentru a visa frumos în moarte" se alege praful şi pulberea.
Piesa are puterea de a speria, dar nu şi delicateţea de a emoţiona, deşi potenţialul de emoţie mi se pare imens. O fi din cauză că unele personaje dau impresia că se auto-parodiază? Sau din cauză că regizorul Radu Alexandru Nica nu e un fan al emoţiei în teatru? Cu toate acestea, "Cometa" vrea cu tot dinadinsul să te urce pe scenă şi să te pună în pielea personajelor. Scenografia ajută din plin (ideea cu sala transformată într-un lac în care se pescuieşte, se consumă amoruri şi drame este excepţională), muzica punctează elegant prin ambianţă, prin sunete cinematografice sau tocmai prin absenţă în momente cheie.
Deşi greu pe alocuri şi mare solicitant de atenţie, textul este adesea strălucitor. Generează o mulţime de citate numa' bune de pus pe Facebook. "Beţia face lumea mai bună! Rahatul, nu!", a scos pentru prima dată publicul din amorţeală. Însă mai e nevoie de câteva reprezentaţii pentru ca replicile să li se aşeze mai bine în voci actorilor. Pe alocuri am simţit melodie de serbare şcolărească. Am închis ochii de câteva ori, încercând să transform piesa în una radiofonică, dar n-am reuşit. Poate data viitoare.
Când văd o cometă, oamenii privesc înspre cer şi îşi pun dorinţe, pe care, mai apoi, le distrug prin acţiunile lor pământene. Când veţi vedea "Cometa" veţi înţelege că maşina timpului va funcţiona doar atunci când va avea ataşat un dispozitiv de şters memoria. Că, puşi să-şi joace propriile vieţi, oamenii eşuează lamentabil. Şi că, după o nuntă, la fel ca după o viaţă, rămân o mulţime de mizerii şi farfurii sparte. Un spectacol interzis pudicilor şi persoanelor cu copii în braţe!