Orădenii sunt invitaţi, duminică, ora 19, la premiera "Cafeneaua Pirandello", un spectacol pe tema "viaţa e vis", aşa cum l-a prezentat regizorul Mihai Măniuţiu, care a pus în scenă la Teatrul Regina Maria şi musicalul "Leonce şi Lena".
"Tema spectacolul e veche de când lumea: Viaţa e vis. Suntem locuiţi de fantomele noastre (…) E orice numai un spectacol trist nu e, în ciuda gravităţii temei. E un spectacol cu foarte multe momente de inspiraţie muzicală, de dans, avem clovni, o să vedeţi de ce…", a spus acesta, miercuri, într-o conferinţă de presă dedicată premierei.
Spectacolul porneşte de la un scenariu dramatic realizat de Anca Măniuţiu, soţia regizorului, substructurat pe două piese de teatru ale dramaturgului Luigi Pirandello: "Omul cu floarea în gură" şi "Uriaşii munţilor", în intertextul căruia se împletesc replici disparate din "Şase personaje în căutarea unui autor" şi "Astă seară se improvizează".
Personaje "pirandelliene", proiectate într-o cafenea de noapte părăsită, situată aproape de gară, se întâlnesc şi dezlănţuie o lume absurdă, unde graniţa dintre vis şi realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera şi conferă spectacolului o notă comică.
"Spectacolul încearcă să surprindă o lume halucinatorie, fantastică, aflată sub semnul oniricului, unde frontiera dintre realitate şi vis (sau coşmar) este foarte fragilă. Cafeneaua Pirandello este materializarea unei metafore emblematice şi a unui motiv teatral străvechi: viaţa e vis", a subliniat Anca Măniuţiu.
Aceasta este cea de-a opta premieră a stagiunii la Teatrul Regina Maria. Coregrafia este concepută de Andrea Gavriliu, pe muzică compusă de Mihai Dobre, unul dintre membri fondatori ai formaţiei Şuie Paparude. Decorul este realizat de Adrian Damian, iar costumele de Luiza Enescu. Light design-ul este semnat de Lucian Moga.
Proiectul grupează pe scenă 24 de actori ai Teatrului Regina Maria, şi anume: Şerban Borda, Sebastian Lupu, Denisa Vlad, George Voinese, Emil Sauciuc, Georgia Căprărin, Adela Lazăr, Alina Leonte, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Anda Tămăşanu, Mirela Lupu, Petre Ghimbăşan, Ion Ruscuţ, Richard Balint, Andrian Locovei, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, Eugen Neag, George Dometi, Pavel Sîrghi, Consuela Egyed, Sorin Ionescu şi Ciprian Ciuciu.
Spectatorii care nu pot ajunge la premieră sunt aşteptaţi joi, 11 mai, de la ora 19, la Sala Mare, la cea de-a doua reprezentanţie. Biletele se vând la Agenţia Teatrului şi pe biletmaster.ro.