Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de cumpărare de influenţă.

Potrivit presei centrale, Olteanu este suspectat de DNA că ar fi primit două milioane de euro pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.

Mai precis, în 2008, Bogdan Olteanu ar fi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu două milioane de euro pentru a-l numi în funcţia de guvernator al Deltei Dunării a lui Liviu Mihaiu, jumătate din sumă urmând să ajungă la un alt politician.

Mediafax scrie că banii ar fi fost daţi prin intermediar, atât Sorin Ovidiu Vîntu cât şi intermediarul recunoscând aceste lucruri la audieri, Vîntu povestindu-le anchetatorilor cum s-au desfăşurat negocierile. Olteanu ar fi primit şi sprijin electoral.

La rândul său, Olteanu ar fi recunoscut întâlnirea şi discuţia despre numirea lui Liviu Mihaiu, dar nu şi că ar fi primit suma respectivă.

Surse judiciare susţin că la dosar există documente care ar arăta circuitul financiar al banilor şi alţi martori care ar fi declarat că au cunoştinţă despre tranzacţii.

Citeşte pe această temă şi articolul "Vîntu l-a denunţat pe Tăriceanu la DNA: Liderul ALDE ar fi primit un milion de euro!"