Reţinut de DNA pentru o acuzaţie de trafic de influenţă care ar fi avut loc în 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acesta a ieşit din arestul Poliţiei Capitalei cu puţin înainte de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă şi le-a spus jurnaliştilor care îl aşteptau că îşi va da demisia din funcţie.

"Nu voi face multe comentarii. E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie", a declarat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri Mediafax.

Decizia demisiei fusese anunţată anterior de avocatul acestuia, Constantin Dugheu, care a salutat în acelaşi timp decizia Curţii Supreme de a-l plasa pe Olteanu în arest la domiciliu.

"O decizie pe care doamna preşedintă a considerat-o corectă. Nu pot să contestez. Parchetul poate contesta in termen de 48 de ore. Şi noi am contestat deja arestul la domiciliu. Măsura maximă preventivă este controlul judiciar. Domnul Bogdan Olteanu a primit cu bucurie soluţia. Dânsul se vedea şi cu celelate personaje din mass-media care contau în viaţa politică. Se face o asociere greşită. Dacă s-ar fi văzut doar cu acea persoană (Sorin Ovidiu Vîntu - n.r.), atunci ar fi fost corect", a spus avocatul, conform Mediafax.

Bogdan Olteanu a fost eliberat după 24 de ore de la reţinerea sa de către DNA pentru o acuzaţie de trafic de influenţă care ar fi avut loc în 2008, în perioada când deţinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Olteanu este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l susţine în funcţia de guvernator al Deltei pe jurnalistul Liviu Mihaiu.

Citiţi pe această temă articolul "Vîntu l-a denunţat pe Tăriceanu la DNA: Liderul ALDE ar fi primit un milion de euro!"