La cele mai multe şcoli din Oradea, reparaţiile curente au fost finalizate sau sunt în curs de a fi încheiate. De la începutul vacanţei au fost terminate lucrările la 28 de unităţi şcolare, 8 având termen de finalizare până pe 9 septembrie, iar 4 până la sfârşitul anului.

Bani de la Primărie

"Chiar dacă nu toate unităţile vor fi finalizate până la începerea noului an şcolar, în toate se vor putea ţine ore, reparaţiile interioare urmând a fi terminate până la 12 septembrie", a spus, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Biro Rozalia.

Din bugetul Oradiei pe anul în curs unităţilor de învăţământ le-au fost alocate 7,7 milioane lei pentru investiţii şi reparaţii capitale, plus alte 1,3 milioane lei pentru reparaţii curente.

Cea mai mare investiţie a fost cea de la Campusul Colegiului Economic Partenie Cosma, aflat în construcţie lângă Biblioteca Judeţeană, şi pentru care Guvernul României nu a alocat niciun leu, deşi avea această obligaţie, astfel încât fondurile necesare au fost asigurate integral de Primărie.

Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie a acestui Campus este de 37,3 milioane lei, din care până în prezent au fost achitaţi 5,8 milioane lei, lucrările fiind finalizate în proporţie de 60-65%.

"Le mulţumim elevilor, părinţilor şi profesorilor de la Partenie Cosma care, deşi au fost nevoiţi să se mute de două ori într-un an, au înţeles totuşi situaţia", a spus Biro, referindu-se la faptul că elevii acestui liceu au fost mutaţi anul trecut din clădirea de pe strada Partenie Cosma, retrocedată, în cea a unei şcoli generale din Velenţa.

Mai multe locuri în creşe

O altă investiţie substanţială făcută de Primăria a fost cea de la Grădiniţa nr. 60 din str. Liszt Ferenc, unde au fost executate fundaţiile, planşeul, stâlpii şi zidăria în proporţie de 65%. Valoarea contractului este de 3,9 milioane lei, lucrările achitate până în prezent fiind de aproximativ un milion de lei.

La Colegiul Naţional Emanuil Gojdu au fost executate lucrări de reparaţii capitale pentru refacerea pardoselii şi zugrăvirea pereţilor coridoarelor, în valoare totală de 150.000 lei. Reparaţii importante s-au făcut şi la Grădiniţele 19, 30, 51, precum şi la liceele Ortodox şi Sportiv.

Şi la creşe s-a lucrat serios în această vară, numărul de locuri fiind mărit substanţial. "Trei unităţi vor avea grupe noi în acest an. La Creşa 8 din strada Mihai Viteazul vom avea o grupă nouă cu 20 de locuri, la unităţile de pe Poieniţei şi Lalescu câte două grupe noi, ceea ce înseamnă că vor avea cu 90-95 mai multe locuri", a spus Biro Rozalia.

În pofida acestor eforturi, numărul celor 450 de locuri existente în creşele din Oradea continuă să fie mai mic decât numărul cererilor depuse în acest an de către părinţi, ajuns la 690.

Chiar dacă susţine că nu ştie exact cum va arăta anul şcolar în urma modificărilor pe care le aduce noua Lege a educaţiei, deoarece Ministerul Educaţiei nu a elaborat nici acum o metodologie pentru aplicarea acesteia, viceprimarul Biro Rozalia a mai spus, în altă ordine de idei, că municipalitatea va acorda fiecărei şcoli câte un buget propriu, urmând ca unităţile să se gospodărească singure.

Concret, acest lucru înseamnă că de investiţii şi reparaţii nu se va mai ocupa municipalitatea, ci Primăria va da banii necesari fiecărei unităţi şcolare, astfel încât fiecare liceu, şcoală generală, grădiniţă şi creşă să-şi stabilească singure atât lucrările de care au nevoie, cât şi firmele care să execute aceste lucrări.