Agenţia Naţională de Integritate a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că a constatat starea de conflict de interes administrativ în privinţa doctorului Ovidiu Laurean Pop, fost manager al Spitalului Municipal din Oradea în perioada 2010-2013 şi ulterior şef al Serviciuui de Anatomie Patologică (până în noiembrie 2018), deoarece s-a exprimat împotriva desfiinţării acestuia prevalându-se de mandatul de membru al Consiliului de Administraţie al unităţii.
Decăzut din drept
„În perioada exercitării mandatului, a participat la ședința Consiliului de Administrație din data de 27 septembrie 2018 și a votat împotriva desființării Serviciului de Anatomie patologică, în cadrul căruia persoana evaluată deținea funcția de medic primar și pe cea de medic șef serviciu”, a transmis ANI, adăugând că în acest fel „persoana evaluată” a încălcat prevederile art. 178, aliniatul 2, litera c din Legea Legea nr. 95/2006 (Legea sănătăţii), coroborate cu dispozițiile art. 187, alin. (13) din același act normativ.
Conform prevederilor legale menţionate de ANI, constituie conflict de interese fapta managerului sau membrilor consiliului de administraţie care au „un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate” a funcţiei/mandatului.
Potrivit legii, asemenea fapte sunt considerate abateri disciplinare şi se sancţionează, în acest caz sancţiunea fiind „decăderea persoanei faţă de care s-a constatat starea de conflict de interese din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică sau a încetării de drept a mandatului”.
În conflict cu Foncea
Fost şi el manager al Spitalului Municipal din martie 2018 până în noiembrie 2019, Dacian Foncea anunţa în toamna anului trecut decizia de desfiinţare a Serviciului de Anatomie patologică al unităţii şi, implicit, concedierea dr. Ovidiu Laurean Pop de la conducerea acestuia, decizie căreia cel vizat i s-a opus prin vot în Consiliul de Administraţie al spitalului, unde era membru supleant din partea Ministerului Sănătăţii, participând regulat la şedinţele CA în locul membrului de drept, dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică.
De altfel, Foncea a acuzat conflictul de interese în care se afla dr. Pop şi în vremea când rolurile erau inversate, în 2013 medicul fiind manager al Spitalului, iar Foncea membru în Consiliul de Administraţie.
Şi la stat, şi la privat
În acea perioadă, Foncea reclama faptul că dr. Pop era atât manager al spitalului public, cât şi medic anatomo-patolog la spitalul privat Pelican, fapt interzis de lege, care permite unui manager de spital să presteze concomitent cu această funcţie o singură altă activitate, şi anume pe cea de cadru didatic. Or, dr. Pop era pe statele de plată ale spitalului privat şi încasase de la Pelican în perioada 2010-2012 suma de 140.000 lei.
Mai mult, Foncea l-a acuzat pe medic şi pentru că în calitatea sa de manager al spitalului public a încheiat cu Pelican un contract pentru un serviciu pe care îl putea asigura şi singur, şi anume transportarea la laboratorul propriu din strada Coposu, cu maşinile Pelican, a probelor biologice recoltate la secţiile exterioare de Pneumoftiziologie (strada Izvorului), Infecţioase (Republicii) şi de Neurologie şi Psihiatrie (Louis Pasteur), dar şi de faptul că a achiziţionat cantităţi uriaşe de reactivi pentru laborator, din care o parte ar fi donat-o spitalului privat fără justificări în acte.
Din aceste motive, de altfel, dr. Ovidiu Laurean Pop a şi fost revocat din funcţie de către Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, în decembrie 2013.
Dr. Pop nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un eventual punct de vedere după decizia ANI, care îl va lăsa, cel mai probabil, fără locul din Consiliul de Administraţie al unităţii.