Victor Ponta a anunţat, joi seara, la România TV că pregăteşte o nouă organizare administrativă a ţării care va avea la bază opt regiuni. Potrivit premierului, o parte din atribuţiile consiliilor judeţene vor fi transferate către regiuni, iar şeful noilor structuri vor fi aleşi de către consilierii judeţeni şi primari.

Noua organizare administrativă a României nu va presupune dispariţia judeţelor, ci înglobarea lor în cele opt regiuni. Cu toate acestea, actualele consilii judeţene vor transfera o parte din atribuţii către noile entităţi. "Şi Guvernul şi consiliile judeţene vor transfera către Regiuni atribuţii", a explicat Victor Ponta.

Concret, regiunile vor fi personalităţi juridice şi vor putea angaja credite şi lua decizii. Premierul a precizat că va propune un sistem de alegere indirectă a şefului Regiunii. "Toţi consilierii judeţeni şi primarii din acea regiune se reunesc într-o sală şi îşi aleg şeful", a explicat Ponta, adăugând că "regiunile vor avea dreptul să acceseze fonduri europene şi să contracteze credite în mod direct".

Cât priveşte acordul dintre USL şi UDMR şi implicaţiile acestuia având în vedere sensibila problemă a Ţinutului Secuiesc, primul-ministru a explicat că formarea unei regiuni trasate pe criterii etnice este în afara discuţiei. "Mă simt obligat de acordul cu UDMR. Nu s-a pus problema acceptarii unei regiuni bazate pe criterii etnice", a spus Ponta.

Potrivit premierului, revizuirea Constituţiei ar trebui finalizată în cursul acestui an astfel încât la 1 ianuarie să avem o lege fundamentală care să confirme existenţa juridică a regiunilor, în vederea organizării acestora ca instrumente esenţiale ale absorbţiei fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene.

Sursa: rtv.net