Fostul premier Victor Ponta, liderul partidului Pro România, una dintre formaţiunile fără ai cărei parlamentari premierul desemnat marţi de preşedintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban, nu poate fi învestit în fruntea noului Guvern, consideră că acesta nu va reuşi să întrunească voturile parlamentarilor şi că, la o a doua nominalizare, premierul desemnat care ar putea reuşi acest lucru este primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Într-un interviu publicat joi de Ziare.com, Victor Ponta afirmă că "la ora la care vorbim, Guvernul Orban nu trece", deoarece nu va primi nici voturile Pro România, nici pe ale disidenţilor din PSD grupaţi în jurul lui Paul Stănescu şi Gabriela Firea.

Preşedintele Pro România afirmă că "nu vom vota Guvernul Orban în Parlament, nu avem cum", punând drept "condiţie principală" pentru o eventuală intrare a partidului său la guvernare impozitarea diferenţiată a salariilor, creşterea diferenţiată a pensiilor şi "tăieri" din salariile crescute cu care fostul premier nu este de acord.

În aceste condiţii, Ponta afirmă că Guvernul Orban nu va trece de votul Parlamentului şi, "dacă pică prima propunere, dl. Iohannis va spune Ludovic, îmi pare rău, te-am propus, n-ai fost în stare", concluzionând că "Guvernul Orban este doar o continuare a instabilităţii".

Pe de altă parte, însă, fostul premier afirmă că "dacă PNL venea cu Bolojan pentru funcţia de prim-ministru, sunt convins că era votat fără probleme".