Ştergerea datoriilor Rompetrol a intrat în atenţia procurorilor. Ancheta l-ar viza şi pe fostul premier Victor Ponta în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern pe care a semnat-o, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari.

Informaţia apare miercuri pe site-ul euractiv.ro, fiind preluată de mai multe publicaţii centrale, însă nu a fost confirmată, deocamdată, oficial.

Site-ul menţionat citează surse judiciare conform cărora procurorii DNA au ridicat documentele privind memorandumul de înţelegere cu KazMunayGas, iar Victor Ponta ar fi printre cei vizaţi în dosar.

"Ponta a semnat, în ianuarie 2014, o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii care au cumpărat Rompetrol, după ce Curtea Constituţională s-a opus validării prin lege a acestui memorandum, de fapt un contract comercial de stat. Aceleaşi surse guvernamentale susţin că multe dintre pretenţiile kazahilor se regăsesc întocmai în memorandum, de-aici plecând, de fapt, ancheta procurorilor", arată site-ul euractiv.ro.

Procurorii ar considera suspecte vizitele dese ale lui Ponta în Turcia după semnarea memorandumului cu KazMunayGaz, dar şi faptul că fostul premier folosea, în timpul acestor vizite, o cartelă telefonică turcească pentru convorbiri private.

Digi24.ro arată că memorandumul care ar fi investigat acum de procurorii anti-corupţie este consecinţa unor decizii politice în lanţ, luate încă din anul 2000, avându-l ca "păpuşar" pe Dinu Patriciu, care a cumpărat rafinăria Petromidia de la stat cu bani puţini, cu condiţia să răscumpere o datorie de peste 600 de milioane de dolari. Între timp, Guvernul Năstase a trasformat creanţa în obligaţiuni, afacerea Rompetrol a fost preluată de KazMunayGas, Dinu Patriciu a urcat pe primul loc în topul miliardarilor, dar statul nu şi-a mai recuperat banii, decât 70 de milioane de dolari.

Guvernul Ponta a închis procesul început de stat pentru recuperarea banilor, chiar prin semnătura premierului, arată sursa citată.

De altfel, Digi 24 a prezentat acest caz şi într-o anchetă jurnalistică "România furată".