După ce nunta lor a fost una dintre cele mai mediatizate ale anului încheiat, Victor Slav şi Bianca Drăguşanu divorţează. Anunţul a fost făcut marţi de prezentatorul meteo, după ce soţia sa şi-a petrecut weekendul la Paris cu fostul iubit, fotbalistul Adrian Cristea.

Potrivit protv.ro, în weekendul trecut, roşcata şi-a făcut bagajele şi, fără să-i dea vreo explicaţie lui Victor, a plecat la Paris, unde s-a întalnit şi cu fotbalistul întâlnirea nefiind - se pare - nici pe departe întâmplătoare. Cei doi au petrecut ca doi adevăraţi porumbei, ca şi când nu s-ar fi despărţit niciodată, mai scrie protv.ro.

"Eu stiu atat: sotia mea a plecat de acasa de joi seara. Am petrecut Revelionul, Craciunul impreuna, ca o familie. Joi seara nu a mai fost acasa. Am banuit ca nu mai e in Romania. Mi-a dat de inteles ca o sa plece cu niste prietene. Am sunat-o, nu mi-a raspuns. Am urmarit Facebook-ul, am vazut ca posteaza fotografii cu mine, m-am linistit. Am vorbit pe Whatsapp. Sunt un om care imi doresc o familie unita, linistita, eu asa am vazut la mine acasa, imi doresc copii. Se pare ca nu putem noi doi, nu este un capat de tara. Nu suntem primii. Vorbesc despre viitoarea fosta sotie. Nu conteaza cu cine a plecat sau unde a plecat. Atat timp cat sotul tau nu stie de tine patru zile, pentru mine este suficient. O sa divortez. Hotarat", a declarat Victor Slav in exclusivitate "La Maruta".

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au căsătorit pe 6 septembrie, în vreme ce Victor a luat decizia de a divorţa pe 6 ianuarie, la fix 4 luni de la marele eveniment.

Cu toate că relaţia lor nu mergea tocmai bine, prezentatorul rubricii meteo a făcut tot posibilul pentru a-şi salva căsnicia. Cei doi au continuat să infirme zvonurile unei separări, publicând adeseori imagini împreună pe reţelele de socializare, arată protv.ro.

"Sunt un om demn, nu am vorbit niciodata urat despre fostele mele relatii, despre fostele mele iubite, cu atat mai putin o sa vorbesc urat despre fosta mea sotie. Imi doresc in 2014 ca toate persoanele implicate in aceasta poveste sa fie fericite, sa isi gaseasca linistea, fiecare cu cine crede de cuviinta. Am iubit-o si o iubesc, dar sunt un om stapan pe mine si lucid. N-o sa vorbesc cu cine a plecat, eu nu am stiut de ea patru zile. Conteaza ca nu pot sa construiesc cu acest om lucruri. Eu am iubit-o si o iubesc. Am cunoscut o femeie speciala, foarte frumoasa, care are multa ambitie. Imi cer scuze daca am gresit cu ceva, imi cer scuze fata de familia ei daca am gresit cu ceva. Asta e decizia mea. I-am spus Biancai ca vreau sa divortez. Verigheta am dat-o jos de pe deget vineri, dupa ce nu a mai raspuns la telefon", a mai spus Victor Slav.