Șoferul devenit celebru în România pentru că are o mașină cu numărul ”M...PSD” se va alege cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism ale cărui plăcuțe nu sunt valabile pe teritoriul țării noastre, scrie Ziarul de Craiova, citat de Hotnews.ro.

Autoritățile suedeze au confirmat, printr-o adresă oficială, că adevăratele numere ale mașinii sunt RSD059, singurele care sunt acceptate pe drumurile altor țări, iar cele alese de șoferul român pot fi utilizate doar în Suedia.

Răzvan, bucureșteanul care conduce autoturismul Audi anti-PSD a fost vineri seara în Craiova. Acesta și-a achitat taxa de parcare pe un loc în fața primăriei și a așteptat ca trecătorii să își facă poze cu mașina sa. Polițiștii craioveni l-au oprit însă în trafic înainte sa părăsească orașul, l-au legitimat, și acum fac demersuri pentru întocmirea dosarului penal.

”Se prevede că numere de înmatriculare mai sus menționate sunt valabile doar pe teritoriul național al acestui stat și nu sunt valabile pe teritoriul altor țări. Totodată, în aplicația EUCARIS numărul de înmatriculare permanent al autoturismului de mai sus este RSD059”, au transmis oficialii MAI către toate inspectoratele de poliție județene, Brigada Autostrăzi și Direcția Generală de Poliție a municipiului București.

Şoferul care se afla la volanul mașinii, venit în ţară de câteva săptămâni, a fost oprit de aproape fiecare echipaj al poliției cu care s-a întâlnit, fără însă ca oamenii legii să îi poată reproşa vreo ilegalitate.

Mașina este înregistrată în Suedia, o țară care le permite proprietarilor să își personalizeze plăcuțele de înmatriculare. Potrivit legislației suedeze, plăcuța de înmatriculare poate conține orice text sau număr, în limita a șapte caractere, cu condiția să nu mai existe o combinație similară în uz. Personalizarea plăcuței de înmatriculare costă 640 de euro.

UPDATE: Proprietarul a fost lăsat în pace!

Potrivit ziarului Adevărul, informaţia potrivit căreia proprietarul autoturismului Audi cu număr anti-PSD ar putea fi subiectul unui dosar penal deschis de poliţiştii din Craiova a fost infirmată de către oficialii instituţiei. 

Actele şoferului cu pricina au fost într-adevăr verificate de poliţişti craioveni, scrie ziarul. Conform mai multor surse judiciare, poliţiştii craioveni au verificat inclusiv în baza de date a autorităţilor suedeze dacă autoturismul are înregistrat numărul de înmatriculare respectiv. Imediat după ce au primit confirmarea, şoferul a fost lăsat să plece fără să se ia vreo măsură împotriva sa.

"Proprietarul maşinii la care faceţi referire nu a fost nici amendat şi nici s-a întocmit pe numele său un dosar de urmărire penală", a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.