La o zi de la împlinirea a şase ani de la tragica dispariţie a lui Toni Alexe, baschetbaliştii orădeni au evoluat sâmbătă seara şi cu gândul la acesta şi i-au dedicat victoria repurtată în partida împotriva Politehnicii Iaşi din cadrul etapei a 17-a, a doua a returului din actuala ediţie a campionatului Diviziei A.

Conştienţi că au în faţă un adversar care a crescut mult în ultima perioadă, jucătorii orădeni au abordat cu seriozitate meciul şi s-au instalat la conducere încă de la început, câştigând primul sfert cu scorul de 28-14. Şi în următorele 10 minute lucrurile au stat cam la fel, astfel că şi sfertul al doilea a fost adjudecat de CSM, cu scorul de 29-21.

După 57-35, la pauza mare, baschetbaliştii formaţiei gazdă s-au relaxat, iar în teren au fost introduşi câţiva jucători mai tineri ai echipei. Drept consecinţă, în sfertul al treilea al meciului, Oradea s-a impus doar cu 20-18. Mult mai motivaţi în ultimele 10 minute, tinerii jucători au reuşit să facă un joc bun şi, cu ajutorul mai experimentaţilor lor colegi, au câştigat sfertul IV cu scorul de 35-22.

Cu rezultatul final, de 112-75, CSM Oradea şi-a adjudecat una dintre cele mai clare victorii din actuala ediţie de campionat. Michael Schachtner a fost din nou cel mai eficace jucător al gazdelor, cu 20 de puncte realizate. El a fost urmat de Rareş Paşca, cu 12, Tyron Mitchell, cu 11, Andelko Mandic, Vasile Ştefan şi Rolland Torok, fiecare cu câte 10 puncte. De la oaspeţi s-a remarcat în special jucătorul american Bryan McCoullough, autor a 20 de puncte.

Prin această victorie, formaţia orădeană îşi consolidează poziţia a V-a în clasament, cu 28 de puncte, şi aşteaptă acum încrezătoare cele două jocuri programate săptămâna viitoare, cu Steaua, miercuri, 26 ianuarie, în deplasare, şi cu BCM U Piteşti, sâmbătă, 29 ianuarie, pe teren propriu.

Dintre celelalte jocuri ale etapei a 17-a, se remarcă victoria Stelei la Craiova, dar şi succesul de pe teren propriu al medieşenilor de la Gaz Metan, în disputa cu BC Timişoara.


Rezultatele etapei a 17-a (a II-a a returului):

CSU Cuadripol Braşov - CSU Ploieşti 61 - 98
Gaz Metan Mediaş - BC Timisoara 101 - 89
BC Mureş Târgu Mureş - CS Otopeni 109 - 99
Municipal Oradea - CS Politehnica Iaşi 112 - 75
SCM CSS Craiova - CSA Steaua Turabo 68 - 99
BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc - BCM U Piteşti 67 - 105
U-Mobitelco BT Cluj-Napoca - CSU Atlassib Sibiu 93 - 68


Clasament:

1. Gaz Metan Mediaş 29 p
2 CSU Ploieşti 31 p
3 U-Mobitelco BT Cluj-Napoca 30 p
4 BC Mureş Târgu Mureş 29 p
5 Municipal Oradea 28 p
6 CSA Steaua Turabo 28 p
7 CS Otopeni 26 p
8 BCM U Piteşti 26 p
9 Municipal Bucuresti 25 p
10 BC Timişoara 24 p
11 Energia Rovinari 23 p
12 CSU Atlassib Sibiu 23 p
13 SCM CSS Craiova 22 p
14 CS Politehnica Iaşi 20 p
15 CSU Cuadripol Braşov 18 p
16 BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc 18 p