Echipa orădeană de volei masculin Atletic LPS Bihorul a debutat cu o victorie clară în noul an, după ce s-a impus pe teren propriu cu, scorul de 3-0, în faţa celor de la CNE Dej. Meciul, care a avut loc sâmbătă la Oradea, a contat pentru campionatul Diviziei A2 şi a fost decis de elevii profesorului Rodian Achimescu în mai puţin de o oră, după ce s-au impus pe seturi cu 25-19, 25-16 şi 25-14.

Primul set a fost ceva mai echilibrat, apoi gazdele au reuşit să se impună cu autoritate şi să câştige la 16 şi respectiv la 14 următoarele două seturi, adjudecându-şi o nouă victorie clară, care îi menţin în fruntea clasamentului seriei de vest.

Tehnicianul orădean Rodian Achimescu a aliniat în acest joc următoarea echipă: Lung (ctp.), A. Achimescu jr., Drăgan, Abrudan, Nan, Drinceanu, Chereji (libero). Au mai jucat însă şi: Vornicu, Lazăr şi Ursachi.

Celelalte meciuri ale primei etape din noul an, în Seria Vest a Diviziei A2 rezultatele consemnate au fost: CSM Caransebeş - U Timişoara 1-3, UMF Cluj-Napoca - Târgu Mureş 3-0 şi CSM Câmpia Turzii - Pro Volei Arad 2-3.

În ierarhia la zi, Atletic LPS Bihorul Oradea se menţine, astfel, în continuare pe primul loc, urmând ca în etapa viitoare să joace în deplasare cu Vartex Râmnicu Vâlcea.