Baschetbaliştii de la CSM Oradea au obţinut sâmbătă seară un succes important în deplasare, la Timişoara, pe terenul formaţiei locale BC, în cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale.
După înfrângerea de la Paks, din cupele europene, elevii antrenorului Cristian Achim au revenit în campionat cu jocul de pe malurile Begăi, în compania unei formaţii care sezonul trecut s-a impus de fiecare dată în faţa orădenilor.
De această dată, nu s-a mai întâmplat la fel, jucătorii de la CSM fiind mult mai decişi să tranşeze partida de partea lor. Astfel, orădenii au început jocul foarte bine, conducând cu scorul de 24-21 la finele primelor 10 minute.
Şi sfertul al doilea a fost la discreţia elevilor antrenorului Cristian Achim, care au marcat 31 de puncte, primind în schimb doar 16. La pauza mare s-a intrat cu avantajul de 18 puncte al orădenilor, care conduceau cu 55-37.
Având un avantaj considerabil la jumătatea confruntării, baschetbaliştii de la CSM au mai redus tempoul şi sfertul al treilea l-au cedat cu 20-22, iar pe ultimul cu 12-20.
Astfel, la final s-a consemnat o victorie clară, la 8 puncte, cu 87-79 pentru bihoreni, care a răzbunat rezultatele din ediţia precedentă şi care dovedeşte şi că actuala echipă e mai valoroasă decât cea din sezonul trecut. A fost a şaptea victorie în campionat pentru trupa orădeană, care rămâne în fruntea clasamentului.
Daniel Dillon a fost principalul marcator al CSM-ului în această etapă, cu 24 de puncte, în timp ce Titus Nicoară şi-a trecut în cont 21 de puncte.
Într-un alt derby al etapei, U Mobitelco Cluj a dispus de Gaz Metan Mediaş cu scorul de 90-81.