Etapa a V-a a campionatului Diviziei A2, Seria Vest, la volei masculin şi-a programat derby-ul în weekend în municipiul de pe malul Mureşului, acolo unde gazdele de la Provolei Arad au primit replica orădenilor de la LPS Bihorul Atletic.

Prin prisma valorii şi a locurilor ocupate în clasament, disputa dintre cele două combatante se anunţa disputată şi foarte interesantă, dar lucrurile nu au stat deloc aşa. Orădenii şi-au luat rolul de favorită în serios şi nu au lăsat amfitrionilor nicio speranţă, încheind conturile cu scorul de 3-0 (25-11, 25-20, 25-10).

Gazdele au deschis bine meciul, au condus cu 2-0, s-a făcut 3-2 pentru oaspeţi, apoi 3-3. În acel moment a ieşit la rampa căpitanul orădenilor, care a lansat 11 servicii devastatoare care au dus scorul la 14-3, iar de aici până la finalul setului "a fost o joacă de copii", după cum aprecia antrenorul Rodian Achimescu, cu menţiunea că de la 19-11 serviciul a aparţinut lui Emil Lung.

Setul secund a fost ceva mai echilibrat, "leii" orădeni forţând doar cât a fost necesar pentru a şi-l adjudeca la 20, după 17 minute.

Ultimul set a fost, la fel ca şi primul, la discreţia oaspeţilor. Serviciul a aparţinut lui Nan şi cu Lung, Holhoş şi Drăgan pe fileu s-a făcut repede 8-0, gazdele au respirat şi au reuşit două puncte, apoi căpitanul a mai lansat patru rachete în terenul arădenilor, până la 13-2, pentru ca finalul de set să aparţină mezinului lotului orădean, Andrei Crişan, pe serviciul căruia s-a făcut 5 puncte şi meciul a luat sfârşit după numai 47 de minute de joc.

Au jucat pentru LPS Bihorul Atletic: Emil Lung, Andrei Achimescu, George Drăgan, Adrian Holhoş, Moisa Abrudan, Bogdan Nan şi Sebastian Chereji. Pe parcursul jocului au intrat însă şi Andrei Crişan şi Alin Jugan.


Celelalte rezultate ale etapei au fost:

CNE Dej - Univ. Timişoara 1-3
Torpi Tg. Mureş - Banatul Caransebeş 3-0
Vartex Rm.Vâlcea - CSM Câmpia Turzii 3-1


Clasament:

1. Timişoara 15p (15:1)
2. Oradea 12p (12:3)
3. Dej 7 p (9:7)
4. Cluj 6p (7:6)
5. Tg. Mureş 6p (6:7)
6. Caransebeş 6p (9:12)
7. Arad 4p (5:9)
8. Vâlcea 3p 4:10)
9. Câmpia Turzii 0p (1:15)


Echipele din Dej, Cluj, Arad şi Tg. Mureş au câte un meci mai puţin disputat.

În etapa a VI-a care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămânii echipa orădeana va sta.

La feminin, echipa orădeană CSU a fost aproape de o surpriză în etapa de debut, la Tg. Mureş, unde s-au bătut de la egal la egal cu formaţia locală CSU Medicina CNUET. Orădencele au condus cu fost conduse cu2-0 la seturi, au revenit şi au egalat la 2, dar în cele din urmă au fost întrecute cu 3-2.

În etapa viitoare, voleibalistele de la CSU Oradea vor evolua tot în deplasare, la Satu Mare, în compania formaţiei locale, Adep.