Decizie în scandalul Djokovic - Australia atât de mediatizat şi comentat în ultimele zile. Un judecător federal australian, Anthony Kelly, a decis luni că numărul unu mondial în tenisul masculin poate să intre în Australia întrucât decizia autorităţilor de anulare a vizei acestuia nu a fost corectă.

Judecătorul a decis ca Novak Djokovic să fie lăsat să plece imediat din carantină, iar statul australian să-i plătească cheltuielile de judecată.

Amintim că autorităţile australiene l-au oprit pe Novak Djokovic la sosirea în Melbourne pentru a participa la ediţia 2022 a Australian Open. Acesta anunţase că va participa la turneul de grand slam cu o scutire medicală de la vaccinul anti-Covid acordată de organizatorii evenimentului. 

La sosirea în ţară, însă, autorităţile au decis că nu poate intra în ţară după mai multe ore de audieri, ba chiar i-au anulat viza, întrucât sportivul n-a putut prezenta dovada vaccinării anti Sars-Cov-2 şi nici nu întrunea una dintre celelalte condiţii medicale pe care guvernul australian le acceptă pentru a explica lipsa vaccinului. 

Djokovic n-a vrut să se întoarcă în Europa, aşadar a fost pus într-un centru de carantină, acest lucru stârnind reacţii virulente din partea părinţilor săi, a soţiei sale şi a multor suporteri. 

În ultimele zile, de altfel, Novak Djokovic a devenit un erou pentru multe persoane care nu sunt de acord cu impunerea vaccinării anti-Covid în anumite situaţii.

În proces, avocaţii tenismanului au prezentat ca argument că Djokovic a fost infectat cu SARS-CoV-2 în luna decembrie, iar astfel nu s-ar fi putut vaccina. Trecerea recentă prin boală, însă, nu este unul dintre argumentele acceptate oficial pentru lipsa vaccinului la intrarea în Australia. 

De altfel, în proces, reprezentantul guvernului australian, Christopher Tran, a spus că recenta infecţie cu Covid a lui Djokovic nu îl califică pentru o scutire de la regulile de intrare în ţară şi va nega că a existat vreo neregulă procedurală sau vreun tratament incorect.

Deşi instanţa australiană a decis în favoarea lui Djokovic, avocatul guvernului a precizat că ministrul imigraţiei din Australia ar putea lua în considerare anularea din nou a vizei lui Djokovic, conform BBC. În cadrul legislaţiei australiene privind imigraţia, ministrul are puteri excepţionale şi libertatea de a anula vize pentru orice motiv. Tran nu a specificat însă în ce bază ar putea fi luată o astfel de decizie.

Judecătorul a notat că dacă ministrul ia această decizie, Djokovic ar putea primi interdicţie de trei ani la intrarea în Australia.

Novak Djokovic este vedeta turneului Australian Open pe care l-a câştigat de 9 ori de-a lungul carierei sale.