Echipa naţionala de polo pe apă a României a întâlnit marţi la Oradea, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", reprezentativa Spaniei, în cel de-al doilea meci din Grupa C a preliminariilor Ligii Mondiale.

La capătul unui joc interzis cardiacilor, reprezentativa ţării noastre a reuşit să se impună şi să câştige la un gol diferenţă, scor 9-8, după ce la pauza mare conducea cu 6-2, dar şi după ce înaintea ultimului sfert a fost condusă cu 7-6.

Începutul de joc a fost bun pentru tricolori, care au marcat primele goluri prin Tiberiu Negrean şi Cosmin Radu. Ibericii au redus din handicap la acest scor prin Espanol, însă la scurt timp, acelaşi Cosmin Radu a revenit cu gol. Cu mai puţin de trei minute până la finalul primului sfert au marcat spaniolii din nou prin Marc Minguell, dar ultimele două minute ale acestui interval de timp au aparţinut echipei României, care a mai înscris prin Ghiban şi Negrean.

Sfertul II a fost mult mai echilibrat, cele două combatante preferând să se tatoneze şi să nu rişte prea mult, astfel că a fost înscris în această repriză doar un gol, prin orădeanul Nicolae Diaconu însă, pentru selecţionata ţării noastre.

După pauza mare a urmat o cădere inexplicabilă în jocul tricolorilor, pe fondul unei evoluţii precise a spaniolilor care au marcat de 5 ori consecutiv, fără să primească vreun gol.

Conduşi cu 7-6 înaintea ultimelor 8 minute, poloiştii români s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să puncteze de trei ori în ultima repriză, primind un singur gol, şi întorcând astfel de partea lor rezultatul. Golurile victoriei au fost înscrise de Alexandru Ghiban, component al CSM-ului, care a întors rezultatul de la 7-8 la 9-8 prin reuşitele sale.

Echipa tricoloră obţine astfel o victorie foarte importantă în grupa C de calificare a preliminariilor Ligii Mondiale, instalându-se în fruntea ierarhiei după primele jocuri ale seriei.


România - Spania 9-8 (5:2, 1: 0; 0:5, 3:2)

România: Dragoş Stoenescu - Cosmin Radu (cpt) 2, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu 1, Andrei Iosep, Andrei Buşilă, Alexandru Matei, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu 1, Alexandru Ghiban 3, Kalman Kadar, Mihai Drăguşin. Antrenor: Istvan Kovacs.

Spania: Inaki Aguilas - Marco Garcia, Blai Mallarach 1, Fran Fernandez, Guillermo Molina (cpt) 1, Marc Minguell 2, Marc Roca, Albert Espanol 1, Balasz Szirianyi, Felipe Perrone 3, Ivan Perez, Xavi Garcia, Daniel Lopez. Antrenor: Rafael Aguilar