Detalii despre meseria de arhitect, despre unele dintre cele mai frumoase clădiri din Oradea, dar şi lucruri mai puţin ştiute despre modul de organizare a oraşului sunt prezentate într-un film documentar lansat, joi, de Filiala Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR).

Prezentarea filmului "Oraş, evoluţie şi actualitate" a avut loc la Casa Tineretului, aleasă pentru a celebra cariera arhitectului care a proiectat-o, Vági Ladislau. Acesta a participat la filmările documentarului, însă a decedat în luna aprilie a acestui an.

La lansare, urmată de vizionarea producției, au fost prezenţi preşedintele OAR Bihor, Daniel Panait, managerul de proiect Angela Lupşea, precum şi alţi arhitecţi şi ingineri care au devenit personaje în film. De asemenea, în sală s-au aflat și orădeni curioși să afle detalii despre moștenirea arhitecturală a urbei. 

Daniel Panait a subliniat, în deschiderea evenimentului, că documentarul a fost realizat cu finanțare provenită din Timbrul arhitecturii, de la Ordinul Arhitecţilor din România, şi că acesta nu va fi un proiect singular, urmând să fie realizat şi un al doilea film.

"Oraş, evoluţie şi actualitate" este structurat în patru secţiuni: Istoria ascunsă, Moştenirea preţuită, Perioada comunistă şi colectivul, Oradea nouă.

În cea dintâi, ahitecţii şi inginerii oferă detalii despre Cetate şi Casa de Cultură a Sindicatelor, în cea de-a doua despre palatele Art Nouveau din centrul oraşului, în a treia despre blocuri de locuinţe sau Arena Antonio Alexe, iar în cea din urmă despre hotelurile noi sau centrul comercial Lotus.

Un detaliu interesant prezentat în film, şi mai puţin cunoscut, a fost faptul că în perioada comunistă, atunci când a fost amenajată intersecţia dintre Bulevardul Dacia şi Bulevardul Decebal, în jurul acesteia trebuiau să fie construite patru clădiri mari, în tot atâtea colţuri. Zona dinspre strada Eroului Necunoscut a rămas însă doar cu spaţiu verde, ulterior fiind construită acolo şi o fântână.

„Acolo urma să fie o clădire cu balcon prezidenţial de unde tovarăşul Ceauşescu să ţină cuvântări. (...) Până la urmă au intervenit însă evenimentele de la finalul `89 şi s-a abandonat proiectarea acelui colţ", a detaliat arhitectul Alexandru Maxim în film.

În film apar arhitecţii Daniel Panait, Ernest Pafka, Aurel Cobe, Dorin Letea, Emil Moga, Cristian Puşcaş, Alexandru Maxim, Vági Ladislau, Paul Szasz, Dan Costa, Octavian Muth, Nemethy Laszlo, Raul Drimbău, inginerii Daniela Ionaşcu, Marcela Prada şi Gelu Costea şi managerul de proiect Angela Lupşea.

Filmul poate fi vizionat pe canalul de YouTube al OAR Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!