Rusia a organizat, vineri, un mega-concert pe stadionul Luzhniki din Moscova pentru a sărbători "Ziua reunificarii Crimeei cu Rusia", ocazie cu care pe stadion s-au aflat circa 95.000 de persoane, iar în afara acestuia alte 100.000 de persoane.

Arena a fost inundată de steaguri în culorile alb, albastru şi roşu, prezentatorii au purtat pe haine inscripţia "Z" care simbolizează atacul Rusiei asupra Ucrainei, iar pe scenă a apărut însuşi Vladimir Putin care, îmbrăcat cu o geacă de lux, a brandului italienesc Loro Piana, în valoare de circa 12.000 euro, a ţinut un discurs înverşunat, cu referiri la citate din Biblie despre cei care-şi dau sufletul pentru fraţii lor...

"Z" pe piept

Întregul eveniment a fost menit să arate că ruşii îl susţin pe Putin şi aşa numita "operaţiune militară specială", adică războiul pe care acesta l-a pornit în Ucraina, unde de trei săptămâni încoace mor militari şi civili. 

Cei doi prezentatori ai concertului-propagandă, jurnaliştii Dmitri Guberniev şi Maria Sittel, au purtat geci care au avut inscripţionate pe piept litera Z, simbol al invaziei ruse în Ucraina. Pe scenă au urcat artişti care au interpretat cântece patriotice ruseşti, inclusiv un cor de femei-militar.

Imaginile transmise de televiziunea rusă arătau oameni zâmbitori şi tinere pictate cu steagul Rusiei pe obraji, ce păreau încântaţi de eveniment. Unii ruşi s-au dus pe stadion cu tablouri cu Putin. Presa internaţională a scris, însă, citând surse din Rusia că unii ar fi declarat că au fost forţaţi să participe de la job sau chiar plătiţi. 

Opulenţă pe scenă

La un moment dat, pe scenă a apărut însuşi Vladimir Putin, purtând o geacă în valoare de circa 12.000 euro a brandului de lux italian Loro Piana, zvonit ca unul dintre preferatele preşedintelui Rusiei. 

Salariul minim lunar în Rusia era de 13.890 ruble, adică aproximativ 177 dolari americani, la începutul anului 2022. În Moscova, acesta a fost stabilit la 21.371 ruble ruseşti, adică aproximativ 272 dolari americani, scrie Hotnews.ro. 

Aplaudat intens – după cum s-a văzut în imaginile difuzate de televiziunile ruse –, Putin a ţinut un discurs mobilizator, dar mincinos. Vorbind despre anexarea Crimeei, el a spus că acea regiune trebuia scoasă din starea umilitoare în care se afla, nefiind parte a Rusiei.

"A fost necesar să scoatem Crimeea din acea poziţie umilitoare, din acea stare umilitoare în care Crimeea şi Sevastopolul erau cufundate când făceau parte dintr-un alt stat care finanţa aceste teritorii conform aşa-numitului principiu rezidual", a spus Putin.

Din... iubire de frate

Preşedintele Rusiei a făcut apoi tot soiul de afirmaţii, apelând inclusiv la citate din Biblie şi spunând că "nu există iubire mai mare decât să-ţi sacrifici sufletul pentru prietenii tăi". El a sugerat, astfel, că soldaţii ruşi trimişi pe frontul din Ucraina tocmai asta ar face.

"Aceste cuvinte sunt din Sfânta Scriptură – din creştinism, din ceea ce este drag celor care practică această religie. Totul constă în faptul că aceasta este o valoare universală pentru toate popoarele şi pentru reprezentanţii tuturor credinţelor din Rusia şi este pentru poporul nostru, în primul rând. Cea mai bună confirmare a acestui lucru este modul în care se luptă, cum se comportă băieţii noştri în timpul acestei operaţiuni militare. Nu am mai avut de mult această unitate", a afirmat Putin.

Susţine că intervenit să oprească un... genocid

Vladimir Putin a vorbit despre faptul că oamenii din Donbas şi din întreaga Ucraină ar fi fost supuşi unui "genocid", lucru care a determinat lansarea "operaţiunii speciale militare".

"Tocmai pentru a salva oamenii de această suferinţă, de acest genocid, este principalul motiv şi scopul operaţiunii militare pe care am lansat-o în Donbas şi Ucraina. Acesta este scopul", a spus preşedintele Rusiei.

Putin a pretins că au fost organizate operaţiuni militare punitive împotriva locuitorilor din Donbas, care "nu au fost de acord cu lovitura de stat (în Ucraina în 2014 – n.r.)". "Au fost imediat blocaţi, supuşi bombardării sistematice şi au fost efectuate lovituri aeriene. Acesta este ceea ce se numeşte genocid", susţine Putin.

"Pentru o lume fără nazism..."

În timpul discursului lui Vladimir Putin, transmisiunea preluată de televiziunile Rossiya 24 şi Channel One a fost brusc întreruptă. Imaginea cu Putin pe scenă s-a schimbat brusc cu o alta, tot din timpul concertului, din timpul unei piese patriotice. 

Nu se cunoaşte cu exactitate motivul întreruperii bruşte a speech-ului lui Putin. Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a explicat, pentru TASS, că a fost "o defecţiune tehnică a serverului".

Acţiunea la care a apărut şi preşedintele Vladimir Putin s-a desfăşurat sub genericul "Pentru o lume fără nazism, pentru Rusia", scrie Libertatea.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!