În stagiunea 2022-2023, Teatrul Szigligeti propune publicului mai multe spectacole noi, printre care unul dedicat elevilor, despre poetul maghiar Petőfi Sándor, şi unul despre paleontologul care a descoperit fosile de "Magyarosaurus". 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei de cultură, stagiunea va debuta cu premiera "Curcubeu înşelător", un spectacol dedicat scriitorului maghiar Tamási Áron, "un autor dramatic, născut cu 125 de ani în urmă, cu care publicul orădean nu s-a mai întâlnit de peste 20 de ani". 

În seara de Revelion, trupa Teatrului îi aşteaptă pe spectatori la "Nunta lui Figaro, sau o zi nebună" de Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, care va prezenta o poveste despre puterea dorinţelor și cum reușesc acestea să pună stăpânire pe ființa umană. 

În primăvara anului viitor echipa artistică va pregăti premiera spectacolului "Magyarosaurus" (nume provenit de la specia de dinozaur cu acelaşi nume descoperită în România şi Ungaria n.r.), în regia Gianinei Cărbunariu. "Spectacolul îl prezintă pe Nopcsa Ferenc (1877-1933), paleontolog născut la Deva, cercetătorul primelor fosile de dinozaur din această specie descoperite pe teritoriul Ungariei, geolog și membru al Academiei Maghiare. Personalitatea sa întruneşte seriozitatea omului de ştiinţă, sensibilitatea neurotică, spiritul cercetătorului şi al aventurierului. Partenerul nostru în acest experiment teatral este teatrul din oraşul maghiar Szentendre", se mai arată în comunicat.

Ansamblul Nagyvárad va susține, tot în 2023, spectacolul "Al Dumnezeului". Acesta va prezenta prin dans mai multe poveşti din rândul ţărănimii româneşti într-un mod inedit, inversat: de la înmormântare şi până la naştere, de la sicriu la leagăn. 

Trupa Liliput va lansa un spectacol interesant, dedicat elevilor, "petőfisándor@arany.hu" despre poetul romantic maghiar care a trăit în România. Actorii îl vor prezenta în clase în anul 2023, când se împlinesc 200 de ani de la naşterea acestuia. "Conform spectacolului, dacă Petőfi ar trăi astăzi, probabil ar avea zeci de mii de followeri pe YouTube, pe Instagram, postările sale zilnice ar dicta cele mai noi tendinţe în modă, în limbaj, în literatură, în modul în care se poate vorbi deschis şi pe înţelesul tuturor despre dragoste şi libertate. Vom încerca să găsim răspunsuri la câteva dintre problemele importante pentru tinerii din clasele a VII-a şi a VIII-a", au mai transmis reprezentanţii teatrului.

Abonamentele pentru noua stagiune vor putea fi cumpărate de la agenţia teatrului de săptămâna viitoare, din 16 august, preţurile variind între 45 şi 150 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!