Cupa Satu Mare la judo pentru copii a reunit sâmbătă peste 250 de concurenţi din România, Ungaria, Ucraina şi Serbia. Printre cele 22 de cluburi participante s-a numărat şi Viitorul Borş, club în cadrul căruia micuţii judoka sunt pregătiţi de antrenorul Nagy Cristian. Din partea acestuia, au intrat pe tatami patru copii, fiecare adjudecându-şi un loc pe podium.
Deşi mai tânără cu doi ani decât încadrarea de vârstă la care a evoluat, sprintena Nagy Naomi (foto jos) a obţinut medalia de argint la categoria 24 kg.
La fel Maria Brudaşcă, deşi a fost cea mai tânără concurentă din categoria 30 kg a reuşit să câştige un bine meritat loc II.
La băieţi, Patric Nagy (30 kg) (foto jos) s-a clasat al treilea pe podium, cu cinci meciuri câştigate, într-o categorie cu 20 de concurenţi.
La rândul său, Olah Adam s-a clasat tot pe locul III dar la categoria 50 kg, începător.
"La nivel de copii chiar contează când ai adversari cu doi-trei ani mai mari. Aşa încât îmi par încurajatoare evoluţiile şi rezultatele noastre. Iar pe viitor, de la an la an, sperăm să le îmbunătăţim", a transmis antrenorul Cristian Nagy.