O rupere de nori produsă duminică în Munții Bucegi a provocat o viitură puternică în stațiunea Bușteni. Apa încărcată cu bușteni, pietre, nisip și noroi s-a revărsat pe străzi și pe DN1, a blocat oameni în autoturisme și a izolat cel puțin un cartier. O femeie în vârstă de 33 de ani, surprinsă de apă, a fost transportată la spital.
Potrivit Digi24, ploaia torențială căzută în zona Văii Jepilor a dus la creșterea nivelului pârâului Jepi, care a ieșit din matcă. Viitura formată pe versanți a ajuns apoi în Bușteni, unde a inundat mai multe străzi și DN1.
Imaginile publicate de presa centrală arată apa revărsându-se cu putere pe șosele, printre mașinile surprinse în zonele inundate.
Antena 3 CNN a relatat că traficul pe DN1 se desfășura cu dificultate, autoturismele înaintând greu prin apă, iar străzile care urcă spre munte au fost, la rândul lor, inundate. Situația ar fi fost deosebit de gravă pe strada Telecabinei.
Cartier izolat
Mircea Corbu, fost primar al orașului Bușteni, a declarat pentru News.ro, citat de Digi24, că cel puțin un cartier, cel din zona telecabinei, a rămas izolat, accesul spre centrul stațiunii nemaifiind posibil.
Polițiștii prahoveni au confirmat că inundațiile afectează circulația și accesul în anumite zone. „La acest moment, pe DN1 (zona centrală), în orașul Bușteni, sunt inundate mai multe străzi, fiind semnalate acumulări importante de apă care afectează circulația și accesul în anumite zone. Echipajele de intervenție acționează în teren pentru evacuarea apei, limitarea efectelor produse de inundații și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Totodată, sunt monitorizate zonele cu risc, iar situația este în dinamică”, a transmis IPJ Prahova, potrivit Digi24.
Polițiștii le-au recomandat oamenilor să evite zonele afectate, să nu încerce să traverseze porțiunile de drum inundate, nici pe jos, nici cu mașinile, și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție.
O femeie, transportată la spital
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că o femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă de apă la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia. Ea a fost ajutată inițial de un cetățean, apoi preluată de echipajul SMURD Sinaia.
„Femeia de 33 de ani surprinsă de apă a fost asistată de echipajul SMURD și transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis DSU, citând ISU Prahova.
Pompierii au evacuat și o persoană dintr-o locuință, pe care au dus-o într-un loc sigur, iar doi bărbați au fost scoși dintr-un autoturism în care rămăseseră blocați, conform aceleiași surse.
Verificări din casă în casă
Echipajele de intervenție au început să verifice fiecare locuință de pe strada Libertății, pentru a identifica persoanele care au nevoie sau doresc să fie evacuate.
La misiune participă 16 cadre militare și un ofițer, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. Forțele au fost suplimentate cu o motopompă de la Garda de Intervenție Băicoi și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Cod portocaliu de furtuni în Bucegi
Zona montană a județului Prahova, inclusiv Munții Bucegi, se află duminică, între orele 13 și 20, sub o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
Avertizarea vizează Carpații Meridionali, unde sunt prognozate averse torențiale, vijelii cu rafale de 70-90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, pot depăși 50-60 de litri pe metru pătrat.