După ce l-a sunat pe oponentul său, Péter Magyar, și l-a felicitat, premierul Ungariei, Viktor Orbán a ținut un scurt discurs public, în care și-a asumat înfrângerea la alegerile parlamentare.

„Rezultatul alegerilor este dureros, dar clar. Am felicitat partidul câștigător”, a declarat premierul în exercițiu, aflat la final de mandat, citat de telex.hu.

„Ce înseamnă acest rezultat electoral pentru soarta țării și a națiunii noastre nu știm încă, timpul va decide. Dar și din opoziție ne vom servi patria”, a spus Orbán.

„Sarcina care ne stă în față este clară. Povara guvernării nu mai apasă pe umerii noștri, așa că acum datoria noastră este să ne întărim comunitatea”, a adăugat el. „2,5 milioane de maghiari ne-au susținut și nu îi vom abandona niciodată”.

„Un lucru îl poate ști toată lumea, aici, în această sală, și în întreaga țară: nu vom renunța niciodată, niciodată, niciodată!”, a spus Viktor Orbán, apreciind că va fi nevoie de timp pentru ca rănile să se vindece, după care le-a mulțumit celor peste 2,5 milioane de alegători care au votat Fidesz.

După discursul de aproximativ trei minute, din rândul susținătorilor s-a scandat timp de câteva secunde „Ria, ria, Hungária!”, după care Viktor Orbán și-a încheiat intervenția.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!