Partea de Nord-Vest a țării, deci inclusiv județul Bihor, va fi cuprinsă de ninsoare în următoarele zile, după cum arată cea mai recentă informare emisă vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 4, până duminică, 9 ianuarie, cel puțin, în zona noastră se vor înregistra precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent”, arată ANM.
Cantitățile de apă vor fi în general de 10 - 15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp, mai spun meteorologii.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 - 65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.
În restul teritoriului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în special în dimineața zilei de sâmbătă (08 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.