În primele săptămâni din noiembrie, orădenii care stau la case s-ar putea să constate că, după ce utilajele RER Vest au trecut pe strada lor, recipientele nu sunt goale. 

Nu pentru că vor rămâne cu gunoaie pe cap, ci pentru că reprezentații firmei de salubritate le vor lăsa în pubele sacii galbeni necesari colectării separate a deșeurilor reciclabile. Din acest motiv, toți orădenii sunt îndemnați să scoată pubela neagră la limita proprietății, măcar o dată în prima jumătate a lunii noiembrie.

O rolă pentru un an 

RER Vest demarează distribuirea sacilor galbeni în Oradea pe 1 noiembrie. „Fiecare dintre clienții RER Vest care au contract pentru ridicarea reciclabilelor din saci vor primi câte o rolă de 25 de saci galbeni, destinați colectării deșeurilor reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton”, explică Laura Dărăban (foto), responsabil de comunicare în cadrul RER Vest.

Așa cum prevede și contractul pe care firma de salubritate îl are cu administrația locală orădeană, cei 25 de saci sunt meniți să le ajungă clienților timp de un an întreg, la o frecvență de ridicare de două săptămâni.

Spre deosebire de alți ani, RER Vest nu va mai lăsa rolele de saci în cutia poștală ori peste gardul orădenilor. „Pentru a avea trasabilitatea împărțirii sacilor galbeni, în acest an vom începe să distribuim sacii în ziua în care se vor ridica deșeurile menajere reziduale, mai precis în ziua de marți, 1 noiembrie”, spune Dărăban.

Livrare cu scanare

Concret, în spatele autospecialei RER Vest care va colecta deșeurile menajere din pubelele de culoare neagră va merge un echipaj de controlori, care vor pune rola cu saci în recipientul deja golit. Totodată, pentru a ține evidența gospodăriilor care au primit sacii și a avea, totodată, dovada că aceștia au fost distribuiți, controlorii vor scana microcipul pubelei. Astfel, vor înregistra codul unic al recipientului și vor ști unde anume au distribuit sacii.

„Astfel, îi rugăm pe orădenii care au contracte de colectare a deșeurilor de metal, plastic, hârtie și carton din saci să scoată într-una din zilele de 1, 3, 8 și 10 noiembrie pubelele negre, atât pentru golirea lor, cât și pentru a primi în ele sacii gratuiți”, precizează purtătorul de cuvânt al RER Vest. 

Din seara precedentă

În fiecare din zilele menționate, controlorii RER Vest vor merge pe toate străzile cu case din Oradea, astfel încât să se asigure că toți cetățenii primesc rolele aferente. Acestea se distribuie gratuit celor circa 15.000 de orădeni care stau la case și colectează deșeurile reciclabile în saci, nu în pubele. 

Singurii care nu vor primi încă rolele cu saci galbeni sunt cetățenii care au datorii către RER Vest. „Facem precizarea că, în ceea ce îi privește pe localnicii cu datorii de peste 90 de zile, aceștia trebuie să-și achite datoriile pentru a putea să beneficieze de rola galbenă”, a mai spus Dărăban.

Orădenii nu trebuie să uite și că pubelele negre trebuie scoase la limita proprietății din seara precedentă zilei de colectare, deoarece echipajele RER Vest încep să adune gunoaiele la ora 2 dimineața. Această măsură a fost introdusă recent de operatorul de salubritate, pentru a preveni aglomerarea traficului rutier din Oradea. 


CE, UNDE ARUNCĂM?
Cum se colectează separat

RER Vest le amintește tuturor orădenilor că este obligatorie colectarea separată a deșeurilor, adică aruncarea resturilor pe categorii, astfel încât o parte cât mai mare să poată fi reciclată sau valorificată.

La categoria reciclabile (colectate în sacii galbeni sau pubele dedicate) sunt incluse hârtii, cartoane, plastic, metale și sticle, adică deșeuri de ambalaje. Așadar, aici regăsim deșeuri precum PET-uri, ambalaje de detergent, ambalaje cum sunt cele pentru șampon și gel de duș, caserole din plastic, pungi și folii din plastic, ambalaje Tetra Pack (cutii de lapte, cutii de suc), cutii de conserve, doze din aluminiu, capace, ziare, reviste, produse din papetărie, caiete, cutii de carton, pliate și legate.  

În pubela maro se aruncă resturile biodegradabile, adică fructe și legume proaspete sau gătite, pâine și cereale, zaț de cafea, resturi de ceai, păr și blană, coji de ouă, coji de nucă, cenușă de la sobe (când se arde numai lemn), rumeguș, fân și paie, resturi vegetale din curte (frunze, crengi și nuiele mărunțite, flori).
Toate celelalte deșeuri se aruncă în pubela neagră. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!