Vin sărbătorile de iarnă! Vineri seara, la ora 18, în Parcul 1 Decembrie, lăsat până la acel moment în întuneric, mai mulţi copii împreună cu viceprimarul Mircea Mălan au apăsat pe întrerupătorul care a aprins ghirlandele luminoase amplasate de Luxten atât pe bradul imens din faţa Casei de Cultură cât şi în restul parcului.

Încântaţi de infuzia de lumini colorate, copiii s-au dus rapid să se pozeze lângă brad sau lângă ornamentul preferat. Apoi, cu mic cu mare, orădenii care s-au adunat în Parcul 1 Decembrie au pornit la plimbare pentru a admira şi celelalte lumini de sărbătoare.

În restul oraşului, luminile au fost aprinse tot vineri însă mai devreme, odată cu lăsarea întunericului. În acest an, Luxten a împodobit oraşul cu 14 kilometri de ghirlande, medalioane, figurine şi plase luminoase. Printre noutăţi se numără porţile luminoase amplasate la intrările în Parcul 1 Decembrie, dar şi parte din decoraţiunile amplasate pe strada Republicii şi în Piaţa Unirii.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, iluminatul de sărbători este realizat în 27 de zone din oraş, pe bulevarde, străzi mai importante, parcuri şi pieţe. În plus, sunt amenajate cu instalaţii luminoase Podul Sovata, Parcul Seleuş şi cele două poduri peste Pârâul Peţa, respectiv cele de pe str. Traian Blajovici şi de pe str. Vaporului.

Până vineri, instalaţiile luminoase au fost montate în zonele: Primărie, Piaţa Unirii, Piaţa Ferdinand, Parcul 1 Decembrie, Calea Republicii - Pietonal. Până pe 20 decembrie vor fi montate şi cele pentru Calea Aradului, b-dul Ştefan cel Mare, b-dul Dacia, str. Dimitrie Cantemir, Calea Nufărului, Piaţa Independenţei, B-dul Decebal, Podul Decebal, str. Matei Corvin, Pod Sovata şi alte locaţii.

Firma Luxten furnizează şi montează gratuit şi în acest an luminile de sărbători. 95% dintre ornamentele din acest an sunt echipate cu LED-uri, al căror consum este cu 70% mai mic decât al becurilor incandescente.