Pe lângă codul roșu de caniculă intrat deja în drepturi, Administrația Națională de Meteorologie informează că județul Bihor, la fel ca altele din țară, se va afla sub cod galben de furtuni vineri, între orele 12 și 21.

„În intervalul menționat, în nord-vestul, centrul și local în sudul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze de peste 55...75 km/h), descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp”, transmit meterologii.

Vineri, județul Bihor se află sub incidența unei avertizări de cod roșu de caniculă, cu temperaturi ce ajung la 39 de grade. Meteorologii spun că vremea va fi toridă și în weekend în județ, emițând o avertizare de cod galben pentru „val de căldură și disconfort termic ridicat”, cu temperaturi maxime între 33 și 36 de grade, valabilă sâmbătă și duminică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!