Următoarele două nopţi vor fi geroase, iar Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme deosebit de rece şi ger dimineaţa şi seara, valabilă pentru toată ţara.

În Bihor, temperaturile ar putea coborî chiar şi la -17 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. Şi noaptea de marţi spre miercuri va fi friguroasă, cu temperaturi de -10 grade.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crişana a transmis o serie de recomandări, menite să-i ajute pe bihoreni să-şi protejeze vieţile, dar şi bunurile. În primul rând, sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie verificate şi folosite fără defecţiuni sau improvizaţii. Instalaţia electrică nu trebuie suprasolicitată, iar mijloacele de încălzire trebuie ţinute departe de materialele combustibile.

„Fiţi atenţi la ţurţurii formaţi deasupra trotuarelor. Dacă vă deplasaţi cu autoturismul propriu, asiguraţi-vă că aveţi cu dumneavoastră pături, băuturi fierbinţi, pentru situaţiile în care dumneavoastră ori altă persoană se află în dificultate. Totodată, este foarte important să aveţi suficient combustibil care să asigure funcţionarea motorului în situaţiile în care apar blocaje în trafic sau la apariţia altor evenimente neprevăzute”, a transmis ISU Crişana.

Totodată, în zilele friguroase, este recomandat consumul regulat de hrană şi evitarea excesului de cofeină sau alcool. În schimb, trebuie consumate multe lichide.

„Evitaţi, pe cât posibil, extenuarea: efortul fizic în condiţii de frig vă poate cauza grave probleme de sănătate. Mişcaţi-vă pentru a vă păstra căldura corporală”, au mai transmis salvatorii.

În zilele cu ger nu trebuie uitate nici animalele: ele trebuie să aibă condiţii corespunzătoare de hrănire şi adăpostire.