Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, scrie site-ul stirileprotv.ro.
Vinerea Mare este ultima din Postul Paştilor şi potrivit tradiţiei este zi de post negru. Pentru creştini, reprezintă ziua în care a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt. Prin moartea şi Învierea Sa, Hristos a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă. Aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos, arată sursa citată.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf.
Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.
Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.
Ce nu se face în Vinerea Mare
Vinerea Mare este, totodată, zi de sărbătoare. Astfel, trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.
În acestă zi nu se sacrifică animale. Este interzis, totodată, spălatul, nu se coase şi nu se face curăţenie. De asemenea, superstiţioşii nu merg la frizer. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.