Apreciatul violonist român Răzvan Stoica urcă joi seara pe scena Filarmonicii de Stat din Oradea în cadrul unui concert aniversar Niccolò Paganini, la 240 de ani de la nașterea celebrului compozitor. Cu o vioară Stradivarius din 1729, Răzvan Stoica va interpreta, alături de orchestra orădeană, Concertul nr. 4 de Paganini.

Mozart, Paganini, Haydn

Concertul va avea loc joi, 27 octombrie, în sala „Enescu - Bartók” a Filarmonicii orădene. În program sunt incluse lucrările: Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura „Der Schauspieldirektor” (sceneta comică „Directorul de teatru”), K. 486; Niccolò Paganini - Concert nr. 4 pentru vioară și orchestră în re minor; Joseph Haydn – Simfonia nr. 96 în Re Major „Miracol”. Dirijorul concertului va fi Jankó Zsolt, iar solistul invitat Răzvan Stoica. 

Filarmonica din Oradea a transmis, înaintea concertului, detalii despre lucrări și compozitorii lor. 

Opera comică „Directorul de teatru”, de Mozart, a fost scrisă pentru un spectacol comandat de Împăratul Josef al II-lea. „Împăratul a fost cel care a dictat detaliile acţiunii (care se petrec sub forma dialogurilor vorbite) și care-l au în centru pe un impresar din Salzburg. Acesta trece prin toate aventurile organizării unui spectacol, în ciuda nazurilor făcute de două soprane rivale, Madame Herz (Doamna Inimă) şi Mademoiselle Silberklang (Domnişoara Sunet de Argint). Splendida uvertură compusă de Mozart respiră de bună dispoziţie şi umor”, se arată în descrierea trimisă de organizatori. 

Maestrul desăvârșit

Despre Niccolò Paganini, Filarmonica din Oradea spune că a fost „maestrul desăvârșit al arcușului, care uimea pe toți cei ce-l ascultau”: „Paganini și-a făurit o agilitate instrumentală și o precizie ce apăreau de-a dreptul miraculoase. Pentru el nu existau dificultăți tehnice, cele mai complicate poziții și combinații fiind realizate în aparență fără nicio greutate”. 

Printre compozițiile sale remarcate și atunci, și acum se numără Concertul nr. 4 în re minor pentru vioară și orchestră, care va răsuna în sala orădeană joi seară, din vioara lui Răzvan Stoica. 

Violonist premiat

În 2013, violonistul a câştigat premiul New Talent la Bratislava, fiind primul muzician român cu o asemenea performanţă în istoria acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. Are în palmares peste 30 de premii naţionale şi internaţionale, iar din 2009 cântă pe vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729, câştigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidaţi.

De-a lungul carierei a susținut concerte şi recitaluri pe mari scene din Europa, America de Nord şi Asia.

Răzvan Stoica interpretând Capriciul nr. 24, de Niccolò Paganini: 

Miracol!

Despre compozitorul austriac Joseph Haydn, organizatorii amintesc că acesta face parte, alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven, din „triada clasicilor vienezi”. „Lunga sa carieră muzicală, acoperind întreaga perioadă clasică până la ivirea zorilor romantismului, l-a obligat să devină un creator original. A adus la cel mai înalt nivel genurile cvartetului de coarde şi al simfoniei, utilizând genial „forma de sonată””, transmite Filarmonica. 

Simfonia londoneză, nr. 96, în Re Major, compusă în 1791, poartă numele Miracolul. „De ce? La prima audiție a simfoniei, în iunie 1791, publicul a părăsit locurile din stal și, cuprins de entuziasm, s-a îngrămădit în jurul scenei pentru a-l vedea pe Haydn cât mai bine. La un moment dat s-a auzit un zgomot asurzitor și sala a fost învăluită într-un nor de moloz și praf. Uriașul candelabru se desprinsese din plafon, căzuse și se fărâmase exact pe locurile rămase libere prin neobișnuita aglomerare a ascultătorilor în jurul scenei.

„Miracol, strigau oamenii, a fost un adevărat miracol! Nimeni nu a fost omorât și nici rănit”, se arată în prezentarea transmisă de Filarmonica de Stat Oradea. 

Biletele pentru concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea și online, pe platforma bilete.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!