Prim ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, joi seara, că Guvernul României va da o ordonanţă de urgenţă care să prevadă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru criminali, violatori şi pedofili. Premierul a spus că are "zero toleranţă" pentru "lipsa de umanitate".

"Vă mai promit un lucru: am spus că vreau sancţiuni drastice pentru criminali, violatori şi pedofili. Voi da o ordonanţă de urgenţă pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viaţă, respectiv însăsprirea pedepselor pentru aceste fapte. Am zero toleranţă pentru lipsa de umanitate şi lipsa de respect faţă de cetăţean", a declarat premierul, potrivit Adevărul.ro, într-o conferinţă de presă susţinută alături de ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor.

În aceeaşi conferinţă, Viorica Dăncilă a vorbit despre cazul Caracal, spunând că "cine nu îşi înţelege misiunea pleacă", referindu-se la angajaţii statului.

"Astăzi s-au împlinit două săptămâni de la primul apel al Alexandrei. Nu am ezitat nicio secundă să fac schimbările necesare şi nu voi ezita nici de-acum înainte. Am demis întreaga conducere a instituţiilor responsabile, există anchete în desfăşurare, cine nu îşi înţelege misiunea pleacă, cine îşi bate astfel joc de instituţia pe care o reprezintă pleacă. Vor fi sancţionaţi fiecare pentru orice eroare dovedită, aşa încât să rămână cei care îşi fac bine meseria. Să nu ne pierdem încrederea în ei, pentru că instituţiile statului trebuie să rămână puternice. Am instituit un grup de lucru interministerial care a elaborat un grup de 14 măsuri pe care le vom implementa", a declarat premierul României.