Un crescător de animale din Tinăud, sat care aparține de orașul Aleșd, a reclamat autorităților locale că un animal sălbatic i-a mâncat un vițel, găsindu-i resturile la câteva sute de metri de ferma înconjurată de un gard electric.
„Luni dimineață, în a doua zi de Paști, am găsit rămășițele vițelului în apropiere de fermă. Era mâncat de un animal mare, dar n-am cum să-mi dau seama ce l-a atacat. Nu cred că a fost un câine, pentru că era un vițel mărișor, cam de 50 de kilograme, și vreo 35-40 kg din el a mâncat”, a declarat păgubitul, Emanuel Motoc, marți, pentru BIHOREANUL.
Bărbatul este cu atât mai contrariat cu cât ferma, aflată la circa 300 m de locuința sa, este împrejmuită cu gard electric, care ar trebui să țină sălbăticiunile la depărtare de vite. Însă, pentru că nu are camere de supraveghere la fermă, nu știe nici când anume s-a produs atacul și nici ce s-a întâmplat cu exactitate.
Marți dimineață, Motoc a depus o cerere la Primăria Aleșd, cerând să fie despăgubit și sperând că autoritățile vor lua măsuri. „Mă tem că a fost un urs, pentru că acum câteva zile, un șofer a filmat un urs pe drumul de Peștiș, iar anul trecut, sus, la Șinteu (n.r. sat spre care duce DN 1H, care străbate și localitatea Peștiș) un urs a făcut ravagii în mai multe gospodării”, a mai spus bărbatul.
Motoc mai spune că și alți consăteni susțin că au văzut un urs dând târcoale satului Tinăud, dar până acum nimeni n-a filmat animalul.
Oamenii se tem că atacurile în zonă vor continua. „Sper că sunt oamenii mai importanți ca animalele și autoritățile vor lua măsuri”, a mai spus crescătorul de vite.
Primarul din Aleșd, Ioan Todoca, este la rândul său îngrijorat că orașul și satele vecine ar putea fi vizitate de urs. „Am văzut și eu filmarea de pe DN 1H și am fost surprins, pentru că aici, la noi, niciodată n-am avut urs. Acum avem, nu știu de unde, și trebuie să vedem ce putem face, să nu fie oamenii în pericol. Mă voi interesa care sunt procedurile, nu le cunosc, tocmai pentru că astfel de probleme n-am avut niciodată”, a declarat edilul pentru BIHOREANUL.