Comercianţii din hala de carne a Pieţei Cetate vor avea vitrine frigorifice noi. Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea a organizat recent o licitaţie publică pentru achiziţionarea a 31 de vitrine frigorifice noi, estimând valoarea acestora la 236.713 lei.

La licitaţie au participat nouă ofertanţi, câştigătorul fiind desemnat SC Crown Cool SRL din Miercurea Ciuc, a cărui ofertă a fost de 175.515 lei fără TVA.

"Potrivit obligaţiilor contractuale, firma câştigătoare are la dispoziţie maxim 30 de zile până la livrarea şi instalarea vitrinelor", a precizat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al ADP Oradea. Asta înseamnă că pieţarii vor avea vitrine noi cel târziu pe 29 august.