Preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, va fi prezent, marţi, 11 octombrie, la Oradea, unde va avea o scurtă întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii slovace din România şi cu autorităţi locale. Anunţul a fost făcut, joi, de deputatul Adrian Merka, preşedintele Uniuni Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR).
Mai puţin de o oră
Şeful statului slovac se va afla, însoţit de o delegaţie, într-o vizită oficială în ţara noastră, în cadrul căreia se va întâlni la Bucureşti şi cu preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit datelor comunicate de deputatul Merka, întâlnirea reprezentanţilor UDSCR cu preşedintele Kiska este programată marţi, de la ora 13.30, la sediul UDSC din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 2.
La această întâlnire sunt invitaţi, pe lângă lideri UDSCR, diverşi reprezentanţi ai acestei minorităţi din Bihor şi judeţele învecinate, precum şi oficiali ca prefectul Claudiu Pop, preşedintele CJ Pasztor Sandor şi primarul Ilie Bolojan.
„Vizita preşedintelui Andrej Kiska, conform programului oficial stabilit, nu va dura mai mult de 30-40 de minute”, arată liderul UDSCR.
După cum se ştie, judeţul Bihor este zona geografică în care trăieşte cea mai numeroasă comunitate de slovaci din România.
Antreprenor şi filatrop
În vârstă de 53 de ani, preşedintele Andrej Kiska nu este un politician de meserie, provenind din rândul antreprenorilor. Potrivit Wikipedia, Kiska s-a născut la Poprad a studiat ingineria electrică, iar după Revoluția de Catifea din 1990 s-a mutat în Statele Unite.
Ulterior, el a înființat mai multe companii cu sediul în Slovacia, şi o organizație non-profit de caritate, denumită „Îngerul bun”, prin care donatorii ajutau familiile aflate în dificultate din cauza unor boli grave. Până în 2014, peste 140.000 de persoane oferiseră donații prin intermediul organizației.
Ca nou-venit pe scena politică națională, Kiska a candidat pentru funcția de președinte în 2014 împotriva premierului social-democrat în exercițiu Robert Fico. În primul tur de scrutin, Kiska a ieșit pe locul al doilea, cu 24% din voturi, în urma lui Fico (28,2%), însă a câștigat detașat al doilea tur, obținând aproape 60% din voturi.