La nicio lună după vizita fostului ministru al transporturilor Dan Costescu pe DN 76, succesorul acestuia, Sorin Buşe, a făcut, luni, o vizită de lucru surpriză pe DN 76, Deva-Oradea, împreună cu şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor, şi alţi reprezentanţi ai companiei.

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, care nu precizează, însă, clar, unde anume a fost făcută vizita în cauză.

"Lucrările pe DN 76 au fost deblocate luna trecută, astfel încât, în prezent, se află în curs de execuţie Loturile 1, 2, 4 şi 5. Lotul 1 Şoimuş – Brad, km 0+000 – km 30+436, are o lungime de 29 km şi este realizat în proporţie de 70%. Lotul 2 Brad – Ioneşti, km 35+432 – km 55+425, cu o lungime de aproximativ 20 km are un stadiu de execuţie de 98%. Cei 33 de km ai Lotului 4 Vârfurile – Ştei, km 69+350 – km 102+660, sunt executaţi în proporţie de 47%", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Potrivit documentului, la Lotul 5 Ştei – Beiuş, km 102+660 – km 133+660, se realizează lucrări pe o lungime de 28 km, în prezent stadiul de execuţie fiind de 51%. De altfel, ministrul a atras atenţia constructorilor că ritmul nu este cel dorit.

"Faceţi ceea ce trebuie făcut. Nu sunt probleme cu plăţile, aşa că nu aveţi niciun motiv să nu finalizaţi acest proiect la timp. Nu vreau nicio zi de întârziere peste termenul din luna noiembrie. Repet, ne alegem partenerii care demonstrează seriozitate. Vreau angajament clar. Vreau fapte. Lucrăm în echipă", a transmis ministrul, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte Lotul 3 Ioneşti – Vârfurile, km 55+425 – km 69+350, şi Lotul 6 Beiuş – Oradea, km 133+660 - km 184+390, contractele de execuţie au fost reziliate în anul 2015. Proiectul tehnic pentru Lotul 3 este în curs de actualizare, iar elaborarea Documentaţiei de atribuire şi lansarea Procedurii de licitaţie vor avea loc până la finalul acestui an. Pentru Lotul 6, DRDP Cluj prin Serviciul de Proiectare a început demersurile pentru elaborarea documentaţiilor tehnice necesare demarării procedurii de achiziţie publică, mai arată comunicatul MT.

"Mă bucur că lucrările au intrat pe făgaşul normal. Nu vom diminua eforturile pentru realizarea acestui drum în întregime. Am remarcat astăzi implicarea activă a constuctorilor, ceea ce poate aduce finalizarea acestui proiect în termen. Voi monitoriza constant situaţia acestor lucrări constant pentru a fi sigur că ritmul de lucru actual va fi păstrat până la capăt." a subliniat ministrul Sorin Buşe.

Comunicatul mai aminteşte şi că reabilitarea DN 76 a început încă din 2009. Contractul a fost împărţit pe mai multe loturi iar lucrările se desfăşoară cu mari întârzieri.

Cea mai recentă vizită a minisrului transporturilor pe DN 76 s-a înregistrat luna trecută, pe 29 iunie, când ministrul demisionar Dan Costescu şi şeful CNADNR Cătălin Homor au fost huduiţi de localnicii revoltaţi de starea drumului. Cei doi au asigurat atunci că CNADNR va detaşa pe şantier delegaţi care să urmărească permanent lucrările, aşa încât utilajele să nu "dispară" imediat cu plecarea oficialilor.

La o zi după vizita celor doi oficialiBIHOREANUL a verificat dacă "minunea" a durat mai mult decât prezenţa ministrului şi a şefului CNADNR. "În urma verificărilor, vă putem informa că pe ambele sectoare în discuţie (n.r. – Beiuş-Ştei, de care răspunde AZVI, şi respectiv Ştei-Vârfurile, unde contractor este Construct Mod) se lucrează şi astăzi", declara şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bihor, Octavian Balog.

Citiţi pe această temă articolul: Primul ministru al Transporturilor pe şantierul vechi de peste 10 ani al DN 76: În toamnă vrem să repunem drumul în trafic normal (FOTO / VIDEO)