De câte ori n-aţi trecut pe lângă surdo-muţi care comunicau în limbajul specific lor, gestual, şi v-aţi întrebat ce-şi spun? De câte ori vi s-a întâmplat ca un surdo-mut să vă ceară ajutorul, dar n-aţi înţeles nimic din ce voia să spună?

Pentru a evita astfel de situaţii, marghiteanul Cristi Roşu, de doar 19 ani, a inventat, împreună cu un prieten din Zalău, un dispozitiv care transformă limbajul gestual în sunete. Aşa, surdo-muţii se vor putea simţi, poate pentru prima dată, la fel ca semenii lor...

Celebru peste Ocean

12 cristi rosu.jpgCristi are deja un nume în lumea ştiinţifică. De mic e pasionat de robotică şi adesea şi-a surprins apropiaţii, dar şi pe cercetătorii profesionişti, cu inovaţiile sale.

BIHOREANUL a relatat, în vara acestui an, cum tânărul, pe atunci elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu din Oradea, a luat premiul I la un concurs internaţional din Sillicon Valley (SUA). Acolo, împreună cu un prieten din Zalău, Paul Sucală, Cristi a prezentat o maşinărie care, montată pe autoturisme, detectează obstacolele şi frânează automat, prevenind accidentele rutiere. Din peste 400 de proiecte, cel al tinerilor români a fost câştigătorul suprem, iar recompensa primită de cei doi a fost de 3.000 de dolari.

Al doilea pe ţară

Săptămâna trecută, Cristi a punctat o nouă reuşită. Acum e student la Cluj, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, secţia Engleză, din cadrul Universităţii Tehnice, dar pentru performanţele obţinute în acest an, pe când era încă elev, a fost nominalizat la secţiunea "Elevul anului" la Gala Premiilor în Educaţie, organizată anual de Fundaţia Dinu Patriciu. La ceremonia de joia trecută, desfăşurată la Palatul Parlamentului, i s-a decernat premiul II, devenind astfel al doilea cel mai bun elev al ţării în 2010, după ieşeanul Tudor Giurgică-Tiron.

Pe lângă dispozitivul pentru care a fost premiat şi în America, printre realizările din acest an ale tânărului bihorean se află şi un alt dispozitiv, făcut în vară împreună cu acelaşi prieten Paul. Este vorba de "Haptic Device", un mecanism destinat persoanelor surdo-mute, care transformă mişcările mâinilor în sunete.

Mănuşile speciale

Ştiind că unei persoane fără capacitatea de a vorbi şi de a auzi îi e greu să comunice cu o persoană sănătoasă, pentru că nu au acelaşi limbaj, Cristi şi Paul şi-au propus să creeze dispozitivul care să faciliteze această comunicare, fără să fie nevoie de o a treia persoană care să cunoască ambele limbaje. Aşa au făcut "Haptic Device", care constă de fapt în două mănuşi, nişte fire şi un aparat.

"La încheieturi, mănuşile au accelerometre care simt mişcarea mâinilor în spaţiu şi o înregistrează. Apoi, peste fiecare deget sunt senzori care simt îndoitura falangelor, recunoscând astfel şi această mişcare. Restul e programare, un mic «creieraş» care transpune aceste mişcări «înţelese» de el în sunete", explică Cristi.

Tânărul recunoaşte că aparatul nu funcţionează încă la capacitate maximă. L-au realizat în această vară şi nu e finalizat, însă "Haptic Device" poate înţelege literele şi câteva simboluri simple. "Nu poţi spune orice şi el să transpună, dar la un nivel minim de comunicare funcţionează", precizează Cristi.

Banii, în proiecte

Pe lângă felicitări, Cristi a primit de la Fundaţia Dinu Patriciu şi un premiu în bani, de 5.000 de euro. E al doilea primit în România pentru realizările sale, după ce Primăria Marghita, oraşul în care s-a născut, i-a oferit... 100 de lei. Ce va face cu banii? "Nu m-am gândit. O parte o voi investi în viitoarele proiecte", spune tânărul.

Deja are în cap proiectele pe care urmează să le pună pe picioare. Împreună cu Paul, vrea să înfiinţeze un ONG pentru nevăzători. "Vrem să le dăm nişte gadgeturi care să-i ajute să se deplaseze prin oraşe fără baston, fără câine. Un fel de GPS pentru orbi", explică bihoreanul. "Gadgeturile", evident, le vor face tot împreună. De asemenea, Cristi şi-a propus să participe la un concurs organizat de Microsoft la New York, dar deocamdată nu ştie ce dispozitiv să inventeze pentru a se prezenta onorabil.

Cert e că idei are, iar de priceput a dovedit că se pricepe. Rămâne doar ca mai mulţi din jurul său să i le încurajeze şi aprecieze. Pentru că valoarea unei ţări nu se măsoară atât în bogăţii materiale, cât mai cu seamă în oamenii ei...


BIHORUL PREMIAT
Menţiune specială pentru un student special

Cristi Roşu nu a fost singurul reprezentant al Bihorului la Gala Premiilor în Educaţie. La secţiunea "Studentul anului", Ştefănel Cârlescu (foto), student în anul III la facultăţile de Teologie şi de Management din cadrul Universităţii Emanuel, a luat o menţiune specială. Ea răsplăteşte participarea la două şcoli de vară prestigioase: The International School of Bussiness organizată de Universitatea Harvard, şi International Political Economy sub egida London School of Economics. Şcoala de la Harvard a absolvit-o cu punctajul maxim, iar la cea din Londra s-a apropiat de cel maxim. Doi ani la rând a fost inclus în Top Talents România şi a făcut parte atât din Parlamentul Tinerilor din România, cât şi din Parlamentul European al Tinerilor.

În vară, Ştefănel, originar din Iaşi, va absolvi Facultatea de Management, iar după ce va finaliza şi Teologia, doreşte să urmeze un program de practică de 2 ani la Universitatea Harvard. De asemenea, doreşte să facă, tot în State, un MBA (Master Bussiness Administration). "La final vreau să mă întorc în Iaşi", a mărturisit tânărul pentru BIHOREANUL. Cât despre premiul câştigat săptămâna trecută, Ştefănel spune, modest, că se datorează mai mult celor care l-au format. "Îi sunt mulţumitor lui Dumnezeu şi familiei, şi îmi exprim aprecierea faţă de Universitatea Emanuel, pentru că am întâlnit aici profesori extraordinari. Sunt oameni deosebit de pasionaţi, care mi-au influenţat viitorul în mod esenţial", a spus tânărul.