Echipa orădeană de volei feminin CSU participă în acest sfârşit de săptămână la turneul semifinal din cadrul play-off-ului campionatului Diviziei A2, Seria Vest.

Turneul este programat la Timişoara şi va reuni echipele Agroland Timişoara, CSU Medicina Târgu Mureş, CSU Oradea şi gazda turneului, Politehnica Timişoara. După şedinţa tehnică pentru stabilirea ordinii jocurilor, ce va avea loc vineri de la ora 12, în aceeaşi zi de la ora 16 sunt programate primele confruntări.

Sâmbătă, etapa a doua a turneului va debuta tot de la ora 16, cu cel de-al doilea joc programat a se desfăşura de la ora 18. Duminică, în ultima etapă, partidele sunt programate de la orele 10 şi 12.

Echipa CSU Oradea care a făcut deplasarea la acest turneu este formată din: Fîcă Iuliana (căpitan), Fîcă Maria, Haidu Roxana, Ungur Camelia, Gârdan Lavinia, Chende Bianca (studente la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, Programele de studii Educaţie Fizică şi Sportivă şi Kinetoterapie şi Motricitate Specială), Ienciu Denisa (studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie), Horvath Reka, Dudaş Petra, Ponorean Nicoleta (libero) – cu dublă legitimare CSS LPS "Bihorul" Oradea, Blaj Giulia şi Pura Mădălina – dublă legitimare CSS 6 Ştei. Antrenor CSU Oradea este lect. univ. dr. Szabo-Alexi Marian, iar kinetoterapeut Pintea Alexandra.