Echipa orădeană de volei masculin Atletic LPS Bihorul a revenit la antrenamente după perioada sărbătorilor de iarnă.

Interesant este însă că elevii antrenorului Rodian Achimescu au început antrenamentele în noul an imediat după Anul Nou, pe 3 ianuarie, numai că după o săptămână, orădenii au intrat iarăşi în vacanţă, în perioada 8-15 ianuarie, timp în care profesorul Rodian Achimescu s-a aflat la Arieşeni, în cantonament cu echipa de juniori CSS LPS Bihorul.

Antrenamentele liderului Seriei Vest din Divizia A2 la volei masculin se desfăşoară pe plan local. La pregătiri participă aceeaşi jucători care au activat şi în stagiunea de toamnă.

Campionatul se va relua la sfârşitul acestei luni, pe data de 26 ianuarie, iar obiectivul echipei rămâne câştigarea seriei.

"Marea noastră problemă o constituie situaţia financiară. Bugetul ne permite să terminăm campionatul, dar nu ştim ce va fi în continuare. Avem promisiuni pentru o finanţare mai consistentă, în ideea promovării în Divizia A1, dar trebuie să existe o certitudine în acest sens. Dacă nu vom beneficia de un buget sensibil mărit din vară, pentru prima divizie, nu prea mai are rost nici să mergem la baraj. Participarea la baraj presupune şi ea cheltuieli mari, ori dacă nu avem bani să ne înscriem în Divizia A1, atunci mai bine nu ne mai prezentăm. Să sperăm însă că promisiunile făcute de Consiliului Judeţean şi de conducerea Clubului Sportiv Municipal vor fi respectate", a declarat antrenorul echipei, Rodian Achimescu.