În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, se vor desfăşura jocurile din ultima etapă a turului de campionat din cadrul seriei vestice a Diviziei A2 la volei masculin.

În această rundă, echipa orădeană LPS Bihorul, care deşi este nou-înfinţată, se situează în fruntea ierarhiei, având o singură înfrângere la activ, va evolua la Dej, în compania echipei locale, CNE Lapi.

Deşi vor avea în faţă o echipă cu tradiţie în voleiul masculin românesc, cu prezenţă şi în prima ligă, elevii antrenorului Rodian Achimescu ţintesc o nouă victorie şi-n acest joc, fapt care i-ar menţine în fruntea ierarhiei, la jumătatea primei faze a campionatului.

După victoria din etapa precedentă, când au învins acasă fostul lider, UMF Cluj, orădenii au moralul bun şi speră să se impună şi în jocul de la Dej.

Contracandidatele echipei de la LPS Bihorul la prima poziţie, Phoenix Şimleul Silvaniei şi UMF Cluj, vor avea meciuri diferite în această etapă. Dacă sălăjenii vor evolua în deplasare, la Rm. Vâlcea, pe terenul celor de la CNMB, în schimb voleibaliştii de la UMF Cluj vor primi pe teren propriu replica conjudeţenilor de la CSM Câmpia Turzii.


Etapa a VII-a (ultima a turului) Diviziei A2, Seria Vest, la volei masculin:

Sâmbătă, ora 11:

CNE Lapi Dej - Bihorul Oradea
CNMB Rm. Vâlcea - Phoenix Şimleul Silvaniei
Torpi Tg. Mureş - Provolei Arad
UMF Cluj - CSM C. Turzii