Ultima etapă, a 16-a, a sezonului regulat din Divizia A2 la volei masculin, seria vest, a prilejuit liderului la zi LPS Bihorul Atletic Oradea deplasarea la Câmpia Turzii, pentru confruntarea cu echipa locală CSM, ocupanta locului al VII-lea în clasament. Hotărâţi să nu facă concesii şi să termine campionatul în fotoliul de lider, "leii" orădeni au practicat un volei de înaltă clasă, spulberându-şi adversarul în 44 de minute de joc, scor final 3-0. Pe seturi orădenii s-au impus cu 25-9, 25-6 şi 25-7.

Cu această victorie, a 15-a sezonului, LPS Bihorul a terminat campionatul pe primul loc şi urmează să întâlnească în primul tur al fazei play-off ocupanta poziţiei a VIII-a a clasamentului, CSVC Caransebeş, în dublă manşă, pe datele de 23 şi 30 martie, primul meci urmând a avea loc la Oradea. Al doilea tur al fazei play-off îşi va disputa meciurile în datele de 13 şi 20 aprilie, "leii" urmând să joace, în caz de calificare, cu învingătoarea dintre formaţiile Provolei Arad şi CNE Dej.

Apoi va urma turneul de promovare, care se va desfăşura între 17 şi 19 mai, cel mai probabil pe malul Dunării, la Galaţi.

"Până atunci urmează o perioada foarte importantă pentru că se aşteaptă cu sufletul la gură stabilirea bugetelor judeţean şi local, cu speranţa că se vor găsi surse de finanţare a activităţii echipei pe viitor, asigurându-se condiţiile necesare pentru participarea la turneul de promovare de anul acesta şi pentru ca anul viitor "leii" să încerce promovarea pe prima scenă a voleiului românesc", a declarat antrenorul echipei LPS Bihorul Atletic, profesorul Rodian Achimescu.

În meciul de sâmbătă, tehnicianul orădean a rulat tot lotul avut la dispoziţie, trimiţând în teren jucătorii: Lung Emil (căpitanul echipei), Achimescu Andrei, Abrudan Moisa, Drăgan George, Drinceanu Senin, Nan Bogdan, Chereji Sebastian (libero), Vornicu Petre, Crişan Andrei, Ursachi Adrian şi Lazăr Claudiu.

"A fost cel mai bun joc din acest an, nelăsând adversarului nicio şansă. Am câştigat campionatul din A2 pentru al doilea an consecutiv, lucru care mă bucură nespus şi pentru care îi felicit pe băieţi. Acum, mingea este în terenul Consiliului Judeţean şi Consiliului Local. Noi am făcut tot ce a depins de noi ", a mai declarat antrenorul Rodian Achimescu.


În urma încheierii sezonului regulat din Seria Vest a Diviziei A2 la volei, clasamentul final se prezintă astfel

1. LPS Bihorul Atletic 45p
2. Univ. Timişoara 43p
3. UMF Cluj 31p
4. Provolei Arad 26p
5. CNE Dej 23p
6. Vartex Rm. Vâlcea 20p
7. Câmpia Turzii 14p
8. Caransebeş 9p
9. Tg. Mureş 5p