Guvernul continuă să împartă banii în judeţe pe criterii politice, susţine Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele CJ Bihor. Într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, acesta a spus că în urma Hotărârii de Guvern 1001 din 12 octombrie, cele 2,1 milioane de lei destinate acoperirii cheltuielilor pentru primăriile din judeţul Bihor au fost împărţiţi în cea mai mare parte localităţilor conduse de reprezentanţii PDL şi UDMR.

"Vreau să trag un semnal de alarmă. Au fost alocaţi bani pentru 46 de primării, dintre care doar una singură are primar PNL, una are primar PC şi două sunt cu primari PSD. În rest, vorbim despre bani politici alocaţi cu dedicaţie pentru primăriile PDL şi UDMR", a spus Voloşeniuc.

Primăria din Vadu Crişului, condusă de un liberal, a primit 60.000 de lei, cea din Spinuş, care are edil PSD, a primit 50.000 de lei, cea din Cefa (tot cu primar PSD) doar 10.000 lei, iar cea din Copăcel (primar PC) tot numai 10.000 de lei.

Cei mai mulţi bani i-a primit Primăria din Sălard, condusă de un edil UDMR (200.000 de lei), urmată de Nucet, unde primarul este PDL-ist (155.000 lei) şi cea din Lunca, tot cu primar PDL (120.000 lei).

Prin Hotărârea 1001 din 12 octombrie Guvernul a alocat 66,4 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară pentru plata unor datorii acumulate de primăriile comunale şi pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital, cum sunt, de exemplu, cele pentru plata salariilor funcţionarilor.