Săptămâna trecută, aproape 200 de orădeni au protestat în centrul oraşului, cerând să fie lăsaţi să facă voluntariat la adăpostul câinilor comunitari. Printre ei, şi Mirela Pamfil, o orădeancă de 53 de ani, pentru care patrupedele, mai ales cele abandonate, reprezintă una din cele mai mari slăbiciuni.
Voluntar la adăpostul de câini din 2003, de când acest serviciu a fost preluat de fundaţia SOS Dogs, Mirela e nemulţumită că nu mai are acces în ţarcuri de când stabilimentul e gospodărit de Administraţia Domeniului Public. Spune că, la fel ca ceilalţi voluntari, nu doreşte decât să fie un companion pentru căţeii părăsiţi...
Fan SOS Dogs
"Dacă mângâi un câine din adăpost un minut, îl faci fericit pentru o zi întreagă. Se bucură ca un copil", povesteşte Mirela. Convinsă că sinceritatea bucuriei unui animal nu se regăseşte la oameni, femeia e nemulţumită că, de când adăpostul Grivei e în subordinea municipalităţii, n-a mai avut voie să intre în ţarcuri. "Voluntarii pot merge la adăpost doar sâmbăta între orele 10 şi 14. Însă nici măcar atunci nu avem voie să intrăm în ţarcurile câinilor", se plânge orădeanca.
Voluntar SOS Dogs de la înfiinţarea fundaţiei în Oradea, Mirela se numără printre orădenii care luptă pentru interzicerea eutanasierii câinilor neadoptaţi şi care sunt nemulţumiţi de modul în care ADP gestionează adăpostul. E sigură că fundaţia făcea o treabă mult mai bună, chiar dacă după ce steriliza şi vaccina câinii îi repunea pe stradă. "Un câine vaccinat rămas în jurul unui bloc şi îngrijit de locatari nu face rău nimănui". Mirela îşi pune semne de întrebare privind îngrijirile medicale pe care le primesc câinii acum, făcând referire la pozele cu patrupede cu burţile despicate care au circulat pe internet în ultimele luni.
Amenzi pentru abandon
Şi modul de colaborare cu voluntarii era altul pe vremea SOS Dogs. "Nu am făcut voluntariat haotic. Fiecare avea o zi în care mergea la adăpost şi făcea ce putea: curăţenie, ori pur şi simplu se juca cu câinii. La fel am face şi acum". Deşi tot timpul a avut un job stabil, lucrând în domeniul publicităţii, Mirela şi-a făcut mereu timp pentru căţeii fără stăpân. Şi nu înţelege motivele pentru care municipalitatea a decis să ţină departe orădenii de adăpost, mai ales pe fondul zvonurilor că patrupedele ar fi maltratate. "Dacă toate zvonurile sunt false, ar fi mai simplu să ni se permită accesul, după un program stabilit de ambele părţi. Aşa, nimeni n-ar mai putea comenta nimic", zice femeia.
Stăpână a trei câini, Albi, Sofri şi Lucky, dar şi a mai multor pisicuţe, Mirela recunoaşte că, deşi în Oradea e interzisă hrănirea câinilor vagabonzi, ea nu se poate abţine să nu-i dea de mâncare unui patruped pricăjit cu care se întâlneşte pe stradă. De altfel, are tot timpul asupra sa granule pentru căţei. "Pentru mine o zi e bună dacă am dat de mâncare unui câine vagabond". Ea consideră că cel mai mare "păcat" în relaţia om-câine este abandonul - sursa problemelor cu câinii vagabonzi. Iar soluţia ar fi simplă: microciparea tuturor câinilor din judeţ, apoi identificarea şi amendarea stăpânilor care-şi abandonează animalele.
Reguli prea stricte
Susţinătoare a sterilizării câinilor, chiar şi a celor cu stăpân, Mirela crede totuşi că unele reguli impuse de Primărie sunt prea restrictive. De pildă, obligativitatea botniţei pentru toţi câinii, nu doar pentru cei din rasele agresive, şi cea impusă stăpânului de a purta tot timpul carnetul de sănătate al animalului în original, pe când o copie xerox ar fi suficientă.
Însă de departe cel mai mult o nemulţumeşte modul în care e administrat adăpostul. "Câinii sunt ţinuţi în ţarcuri fără să se ţină cont, de pildă, că între ei există o hegemonie şi că nu pot fi puşi mai mulţi masculi dominanţi în acelaşi loc". O altă problemă, în viziunea ei, e îngreunarea procedurii de adopţie: orădenii pot "înfia" un câine doar în zilele de joi, iar ADP vrea şi să introducă o taxă de adopţie. Or, pe vremea SOS Dogs, adopţiile se făceau oricând şi gratuit. "Se preferă ermetizarea adăpostului care, la nivelul anului 2013, ar trebui să aibă un site bun şi camere de supraveghere conectate la internet", zice femeia.
Măcar aşa, voluntarii ar putea să vadă virtual animalele pe care le-ndrăgesc atât de mult. Şi faţă de care nu mai pot să-şi arate afecţiunea...