La fel ca luna trecută, voluntarii Asociaţiei Caritas Catolica vor împărţi în fiecare vineri, până la finalul lunii februarie, câte o masă caldă nevoiaşilor, la intrarea în Biserica romano-catolică Sfântul Duh.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții asociației, voluntarii au decis să continue acțiunea de voluntariat și în luna februarie pentru că au observat că nevoiașii și persoanele singure din Oradea au mare nevoie de acest serviciu.

Voluntarii Caritas Catolica vor împărți mâncare nevoiașilor în fiecare vineri, mai exact în 5, 12, 19 și 26 februarie, de la ora 13, la intrarea laterală a Bisericii Romano-Catolice Sfântul Duh (Calea Republicii, colț cu strada Dunărea).

"În contextul perioadei cu temperaturi foarte scăzute, anunţate de autorităţi, voluntarii Asociaţiei Caritas Catolica doresc ca prin mâncarea preparată cu drag, să încălzească atât trupul, cât şi sufletul oamenilor, indiferent de apartenenţa religioasă sau etnică", au transmis voluntarii, potrivit comunicatului.

Organizatorii îi încurajează şi pe cei care cunosc familii de nevoiaşi sau bătrâni singuri să treacă pe la standul Caritas Catolica pentru a lua o porţie de mâncare şi a o da, apoi, mai departe.