Cu desene pe pereţi, cu saltele noi pe paturi şi chiar cu un televizor în saloane, copilaşii care sunt internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie au de acum zile ceva mai frumoase. Pe lângă că îşi petrec timpul liber îngrijind şi jucându-se cu copiii internaţi, voluntarii fundaţia Amia Suflet de Copil au renovat întreaga secţie.

"Pentru că în foarte multe cazuri perioada de spitalizare pentru copii este foarte lungă, ajungând şi la câteva luni, ne-am gândit să facem ceva ca să fie puţin mai plăcută şederea lor aici. Am renovat etajul secţiei, unde sunt patru saloane, sala de tratament şi spaţii comune. Am pictat pe pereţi personaje din desene animate şi am dotat secţia cu o canapea de examinare pediatrică, câteva saltele noi, le-am cumpărat două televizoare LED să se poată uita la desene animate", a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă, Alina Crainic, reprezentanta fundaţiei. Întreaga investiţie a fost susţinută din donaţii şi sponsorizări, care se ridică la suma de 12.500 de lei.

Voluntarii Amia cunosc foarte bine situaţia copiilor internaţi la TBC, căci de mai mult timp vin în acest spital şi îşi petrec timpul liber cu copiii bolnavi, la fel cum, de altfel, fac şi cu copiii din alte spitale din Oradea.

Iniţiativa fundaţiei a fost lăudată de Ovidiu Laurean Pop, managerul Spitalului Municipal, care administrează şi Spitalul de Pneumoftiziologie, şi de doctoriţa Marilena Crişan, specialist în pneumologie. Aceştia au precizat, însă, că micuţii bolnavi de TBC au nevoie de un spaţiu nou, în care să poată fi separaţi copiii bolnavi de cei suspecţi. "Încercăm să oferim condiţii şi mai bune copiilor, printr-o relocare a lor. Cu înţelegerea autorităţilor, o să găsim o soluţie", a precizat Laurean Pop.

Pe de altă parte, dr. Marilena Crişan a declarat că este îngrijorată nu de numărul de cazuri de tuberculoză, ci de formele din ce în ce mai grave la vârste tot mai mici. "Ne-ar bucura dacă ar fi la fel de important pentru cei care trebuie să ne ajute şi să ne ofere fondurile necesare", a spus medicul, precizând că face referire la Ministerul Sănătăţii şi la întreg sistemul de sănătate din România, bolnav de o gravă subfinanţare.

În primele şase luni din acest an, în Bihor 18 copii au fost trataţi de tuberculoză, din care 6 în formă gravă. Alţi 240 de copii au beneficiat de tratament de chimioprofilaxie, adică preventiv pentru apariţia şi răspândirea bolii.