După o vară în care recorduri de temperatură au fost doborâte în toată Europa, o firmă din Franța pare că va da lovitura cu produsul său inovativ: vopseaua pentru acoperiș care poate reduce chiar cu 7 grade temperatura din interiorul clădirii.

Compania Cool Roof France (Acoperiș Rece Franța) produce o vopsea din cochiliile stridiilor, care altfel ajung la gunoi. Se estimează că, în toată țara, anual ajung la tomberon peste 130.000 de tone de asemenea deșeuri, iar CRF a început să le folosească datorită proprietăților calciului din ele. Așa se obține o vopsea durabilă și, mai ales, termo-reflectorizantă.

Aplicată în trei straturi, „respinge” 90% din razele de soare, ceea ce reduce temperatura din interior cu 6 sau chiar 7 grade Celsius. CRF a vopsit deja mai multe acoperișuri de magazine, spitale și clădiri de birouri, iar rezultatele sunt lăudabile.

Vopseaua CRF este promovată și ca o soluție pentru a reduce energia consumată de aparatele de aer condiționat, folosite să răcească în interior, dar care, totodată, fac „cald” în exterior. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!