Liderii sindicatelor din învățământ au lansat un apel către cadrele didactice din toată țara, îndemnându-le să boicoteze atât festivitățile de debut de an școlar, cât și activitatea didactică.

„Boicotați festivitățile, ședințele și orice activitate care mimează normalitatea! Această normalitate nu mai există. Măsurile aberante ale Guvernului au distrus-o. Refuzând să participați la festivități, transmiteți un mesaj clar: Nu suntem de acord cu ceea ce se întâmplă! Nu sărbătorim o reformă a austerității! Nu vrem să fim complici la distrugerea sistemului de învățământ”, se arată într-o scrisoare lansată de două federații sindicale din învățământ, FSLI și FSE.

Astfel, dascălii sunt îndemnați să boicoteze începerea anului școlar, prin neparticiparea la festivitățile de deschidere oficială, iar apoi, începând cu 9 septembrie, să suspende activitatea didactică.

„Vom face un protest similar celui al magistraților, cu suspendarea activității didactice. Vom intra la clase, vom scrie titlul lecției pe tablă, dar nu vom preda, ci vom vorbi cu copiii. Va fi o boicotare a activității didactice de predare, celelalte activități le vom desfășura”, a declarat marți pentru BIHOREANUL Flaviu Zancu, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Bihor.

Deocamdată, mesajul sindicatelor este doar un îndemn, iar până la finalul săptămânii se va ști câți profesori din Bihor vor răspunde. „Am lansat un referendum, pe care toți membrii noștri îl vor completa zilele acestea. Așa vom afla și pulsul, starea de spirit a dascălilor, ce își doresc ei”, a precizat Zancu. Astfel, până la finalul săptămânii, se va ști câți profesori din Bihor vor boicota activitatea didactică.

Pe de altă parte, sindicaliștii din educația bihoreană iau în calcul să protesteze și în stradă, prin pichetarea Prefecturii, iar o delegație din județ va participa la marșul programat în București, pe 8 septembrie. De altfel, în ultimele săptămâni, zilnic au fost profesori din Bihor prezenți la manifestările de protest din Capitală.

Nemulțumirile profesorilor sunt legate de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Ilie Bolojan: creșterea normei didactice cu 2 ore, comasarea unităților de învățământ care au mai puțin de 500 de elevi, creșterea efectivelor de elevi din clase, reducerea cu 50% a sumelor achitate pentru „plata cu ora”, creșterea normelor pentru directori și inspectori școlari.

Citește mai jos îndemnul liderilor sindicali din educație:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!