Pentru mii de copii, mami şi tati nu există. Sunt doar nişte personaje difuze, al căror chip nu-l mai reţin fiindcă, după ce le-au dat viaţă, i-au lăsat în saloane de spital ori prin parcuri.

Şi mai grav e că mulţi copii părăsiţi nici nu vor primi şansa la o nouă familie. Legislaţia în vigoare presupune teancuri de acte şi proceduri cronofage, iar mulţi dintre cei care îşi doresc să adopte nu vor copii romi. În unele cazuri, chiar dacă i-ar dori, nu-i pot lua acasă întrucât părinţii biologici nu-şi dau acordul.

Familie îmbogăţită

La 7 ani, Lorena e veselă şi zâmbitoare. Se joacă în Orăşelul Copiilor şi din când în când vine la mami să-i şoptească ceva îmbrăţişând-o. Al şaptelea copil al unor romi, fetiţa a fost abandonată la trei luni şi a ajuns în plasament. Deşi avea deja un fiu natural, Corina Tirla şi soţul ei au decis că ar vrea să ajute copiii părăsiţi de părinţi. "Iniţial voiam să luăm copii doar în plasament. Ne speria gândul adopţiei", spune orădeanca.

După multe frământări, s-a răzgândit şi nu regretă. "La prima întâlnire, Lore nu s-a desprins de piciorul meu. Am simţit că e a mea, nu m-a interesat că-i ţigăncuşă sau româncă", spune femeia. "I-am povestit că o altă doamnă a avut-o în burtică, dar n-a putut s-o crească. Şi că noi suntem acum familia ei şi o iubim", povesteşte mama adoptivă. Cazul lor a fost unul norocos, căci Lorena era deja declarată adoptabilă, aşa că familia Tirla a putut-o lua acasă în mai puţin de un an de la începerea demersurilor.

Părinţi cu asociaţie

Ştiind că adopţia e un proces dificil, Corina a iniţiat împreună cu alţi orădeni Asociaţia Părinţilor Adoptivi din Bihor, care vrea în primul rând să-i unească pe părinţii adoptivi, dar şi să-i îndrume pe cei care ar vrea să facă acest pas. Preşedintele ONG-ului e Vasile Sana. Omul are deja copii mari, la casa lor, dar a adoptat nu de mult o fetiţă, Anita. Cum soţia e asistent maternal, familia Sana a îngrijit de-a lungul timpului mai mulţi copii, dar pe micuţă au vrut s-o şi treacă pe numele lor. "Avea 5 ani când a fost declarată adoptabilă şi ne întreba temătoare: "Mă daţi la altă mămică?" Ar fi fost o traumă", spune bărbatul.

Pe 2 iunie, în Orăşelul Copiilor, APA a organizat prima sa manifestare, care a inclus spectacole şi jocuri pentru copii, dar şi o dezbatere privind legislaţia adopţiilor. La unison, părinţii spun că legile fac ca acestea să dureze prea mult, ţinând copiii captivi în sistemul de plasament. Întâlnirea a fost condusă de Ioan Popa Baciu, un orădean care - deşi are deja trei copii ai lui - îşi doreşte să adopte doi copii părăsiţi în spital. "Părinţii sunt mai degrabă descurajaţi decât încurajaţi să adopte", constată bărbatul. Şi are dreptate.

Să-i crească Statul!

Anual, în spitalele din Bihor sunt abandonaţi 80-100 de copii. Mamele, cam 80% rome, au mulţi copii ori sunt minore, aşa că îi părăsesc. Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are în sistemul de protecţie socială 1.324 de copii: 674 în îngrijirea unor asistenţi maternali, 452 în plasament la familii, 62 sub tutelă (majoritatea părinţilor acestora fiind decedaţi), 362 în centrele de plasament proprii şi alţi 136 în cele externalizate. La ONG-uri mai sunt înregistraţi, sub diferite forme de protecţie, 426 de copii.

În total, aşadar, în Bihor sunt 1.750 copii şi adolescenţi abandonaţi. Şansele să-şi găsească o familie sunt mici, mai ales dacă au depăşit 5-6 ani. În primul rând fiindcă mulţi sunt căutaţi în continuare de părinţi, care promit că într-o bună zi îi vor lua acasă. Or, pentru cei vizitaţi legea exclude deschiderea procedurii de adopţie. Că, de fapt, aşteptările sunt deşarte o dovedeşte faptul că în 2012 au fost reintegraţi în familiile biologice doar 14 copii!

În căutarea rudelor

Deşi modificată anul trecut, procedura de adopţie stabilită prin Legea 273/2004 a rămas, totuşi, dificilă. Pentru ca un copil să fie declarat adoptabil, asistentele sociale de la DGASPC trebuie să obţină acceptul scris de la rudele până la gradul IV ale acestuia (mamă, tată, bunici, unchi, mătuşi, străbunici, verişorii părinţilor) cum că nu-l doresc. "Colegele iau o listă a rudelor de la Evidenţa Populaţiei şi le caută acasă. Procedura durează, căci majoritatea stau la sate, şi vorbim de mulţi fraţi şi surori ai părinţilor biologici, dintre care unii sunt de negăsit", spune Daciana Matica, şefa Serviciului Adopţii.

Cum legislaţia încurajează reintegrarea în familia naturală, chiar şi după semnarea declaraţiei, membrii familiei se pot răzgândi în 60 de zile. Până anul trecut, un dosar putea să zacă ani de zile. Acum, odată cu modificarea legii, dacă timp de un an rudele nu sunt găsite ori refuză să colaboreze, DGASPC poate propune deschiderea procedurii de adopţie şi fără acordul lor. Chiar şi aşa, când cazul ajunge în instanţă, părinţii biologici sunt obligatoriu chemaţi să-şi dea încă o dată acordul. Dacă refuză, procedura se suspendă. Nu e de mirare, deci, că în 2012 doar 45 de copii au fost declaraţi adoptabili în Bihor. Legislaţia e mai simplă doar în cazurile cu părinţi necunoscuţi: atunci copilul poate fi declarat adoptabil după 30 de zile.

Potrivire pe calculator

Viitorii părinţi trebuie să se înarmeze cu răbdare. Primul pas e formularea unei cereri la DGASPC pentru a primi atestatul de familie adoptatoare, însoţită de acte care să demonstreze că pot întreţine un copil şi că nu au cazier. În 120 de zile, familia sau persoana care vrea să adopte trece prin mai multe etape de evaluare socială şi psihologică. Legea nu prevede un venit minim pe care părinţii trebuie să-l aibă, dar aceştia trebuie să demonstreze că pot creşte un copil. "Nu trebuie să fii bogat. De altfel, adopţia e gratuită, nu se impun taxe", spune şefa serviciului de profil al DGASPC Bihor.

Dacă primesc atestatul, familiile intră într-o listă a Oficiului Român pentru Adopţii, care le face prima potrivire, "teoretică", pe calculator. Măsura a fost introdusă în 2012 pentru a elimina situaţiile în care părinţii căutau "pile" pentru a adopta un anume copil. "Noi nu căutăm un copil pentru o familie, ci o familie pentru un copil", explică funcţionara. Printr-un program special, listele cu copii adoptabili sunt confruntate cu ale părinţilor adoptatori şi, în funcţie de caracteristicile micuţilor şi de cerinţele familiilor (vârstă, etnie, etc.), se găsesc 10 posibile familii din toată ţara.

Potrivirea practică, adică întâlnirea între părinţi şi copil, o face DGASPC, începând cu familiile din judeţ şi, dacă e cazul, cu cea care l-a avut în plasament mai mult de 6 luni. "Dacă există compatibilitate cu prima familie, nu mai încercăm cu altele", spune Matica.

Cu riscuri

Urmează apoi mai multe aşa-numite întâlniri de ataşare între copil şi viitorii părinţi. După acestea, în instanţă se dispune o perioadă de probă de 3 luni, în care micuţul locuieşte cu părinţii adoptatori, iar asistentele sociale fac vizite periodice pentru a analiza acomodarea. Abia la urmă DGASPC propune încuviinţarea adopţiei, iar copilul trece pe numele familiei.

Numai că, dacă între timp părinţii biologici se răzgândesc, în timpul procesului pot cere suspendarea procedurii. "Avem peste 35 de ani şi am încercat inclusiv fertilizarea in-vitro, o procedură traumatizantă şi scumpă. Ne-am interesat de adopţie, dar ne-am speriat când am aflat ce birocraţie presupune. Nu ştiu dacă aş putea să trec prin asta", mărturiseşte o orădeancă.

Suferinţă uitată

Riscurile unor traume mai mari există în cazul familiilor care au luat în plasament un copil care încă nu a fost declarat adoptabil, ataşându-se de el şi considerându-l parte din familie. De aceea specialiştii nu recomandă "scurtături", căci există riscul ca părinţii naturali să nu-şi mai dea acordul pentru ca micuţul să fie adoptat.

O familie din Vadu Crişului se află în această situaţie după ce acum 7 ani a luat în plasament o fetiţă de o lună. Deşi familia a vrut s-o adopte, situaţia e şi acum incertă, căci bunicii micuţei s-au răzgândit şi au căutat-o, aşa că cele două părţi se judecă de câţiva ani. "Abia de la vârsta de 10 ani se va lua în calcul şi dorinţa fetiţei", spune capul familiei "adoptatoare".

Piedici ca acestea au făcut ca anul trecut să fie încheiate doar 26 de adopţii, deşi numărul de familii atestate că pot adopta a fost de 56. Aici, însă, mai e o problemă, şi mai sensibilă: multe familii nu-şi doresc copii romi, ceea ce le restrânge mult posibilitatea adopţiei, dat fiind că majoritatea celor părăsiţi sunt romi.

Părinţii care, însă, şi-au găsit copilul dorit, fie el cu pielea mai albă sau mai tuciurie, par a fi uitat greutăţile prin care au trecut şi îi îndeamnă şi pe alţii să facă la fel. E la fel ca după o naştere naturală: odată ce ajungi să ţii copilul în braţe, uiţi toate chinurile...

SOLUŢII
Simplificarea legislaţiei

Una din cele mai active ONG-uri care cer simplificarea legii adopţiilor, Asociaţia Catharsis din Braşov, a formulat un proiect propriu, propunând plasarea unui copil într-o familie adoptivă încă din maternităţi, imediat după abandon. De asemenea, se propune ca acceptul pentru adopţie să fie dat doar de părinţii naturali, nu de toate rudele până la gradul IV, iar dacă aceştia nu s-au interesat 6 săptămâni de copilul abandonat, acesta să fie declarat adoptabil. ONG-ul mai vrea deschiderea adopţiilor internaţionale pentru copiii cărora nu le-au fost găsite în ţară familii până la vârsta de 1 an. Legislaţia actuală permite adopţiile internaţionale doar dacă adoptatorul e rudă de până la gradul IV cu copilul, dacă e soţul părintelui biologic sau dacă are drept de rezidenţă ori de şedere permanentă în România.